În perioada 1-6 martie, un lot format din jucători născuți în anul 2006 efectuează un stagiu de pregătire și selecție pentru formarea naționalei Under 15, sub comanda unui staff tehnic format din antrenorii Victor Ene, Daniel Huza și Iulian Cojocaru – antrenorul ploieștean al clubului Petrosport.
Acțiunea, la care participă 55 de juniori, este coordonată de Ion Geolgău, manager Scouting FRF, și are loc la cele două centre de fotbal din Mogoșoaia și Buftea, iar faza finală a acțiunii va fi supervizată de membrii Comisiei Tehnice.
Pe lista fotbaliștilor convocați în vederea formării celei mai tinere echipe reprezentative se află și doi jucători legitimați la cluburi ploieștene, anume mijlocașii Alessio Tudor (Petrolul 95 Ploiești) și Augustin Dumitrache (Petrosport Ploiești). Ei îl ”urmează”, într-un fel pe Victor Stancovici, cel care a făcut parte din ultima generație Under 15 a României, fotbalistul ploieștean fiind legitimat acum la FCSB.
Iată lotul de jucători convocat pentru acest trial:
Portari: Codruț Sandu (CSA Steaua), Alberto Cimpoeșu (Viitorul), Munteanu Rafael (Viitorul), David Anastase (Dunărea Călărași), Constantin Dumitru (Prosport București), David Dumitrescu (Sport Team București).
Fundași: Darius Paraschiv (Poli Iași), Bogdan Bacalu (Poli Iași), Eduard Chihaia (Viitorul), Fătu Rareș (Viitorul), Sergiu Gică (Viitorul), Marian Popa Rareș (CSS Craiova), Casian Buză (UTA), Denis Tătar (UTA), Alin Răzvan Călugăr (U Cluj), Robert Pandele (Aripile Brașov), Lenard Szoke (ACS Kinder SG Mureș), Daniel Mereanu (Academica Clinceni), Andrei Dănăilă (Concordia Chiajna), Mario Brumă (CSA Steaua), Hussein Shehait (CSA Steaua), Ștefan Ciobanu (FCSB), Cristian Tamași (FCSB), Eduard Chifor (FCSB).
Mijlocași: Marius Codreanu (ACS Hușana Huși), Grosu Bogdan (Juniorul Suceava), Ramon Giurgiu (Viitorul), Sali Enes (Viitorul), Luca Băsceanu (Viitorul), Alessio Tudor (Petrolul 95 Ploiești), Mihail Turcu (SCM Rm. Vâlcea), Luca Szimionaș (Juventus Timișoara), Patrick Paleacu (ASU Poli Timișoara), David Roșca (ASU Poli Timișoara), Iulian Curcă (U Cluj), Paul Ciupei (CFR Cluj), Ioan Mario Vlad (Kids Tâmpa Brașov), Lucian Itu (CSO Cugir), Răzvan Dima (Prosport București), Iulian Croitoru (Prosport București), Alexandru Bărbuț (FC Dinamo), Paolo-Giorgio Puicea (CSA Steaua), Mario Durdun, (FCSB/AG), Andrei Preda (FCSB), Marius Constantin Miriuță (FCSB), Francesco Boldrini (FCSB).
Atacanți: Niamțu Robert (Poli Iași), Andrei Păcuraru (Viitorul), Ionuț Cocoș (Viitorul), Augustin Dumitrache (Petrosport Ploiești), Adelin Nica (UTA), Ioan Vermeșan (Juventus Timișoara), Răzvan Gligor (CFR Cluj), Sebastian Racz (CSM Corona Brașov), Gabriel Gheorghe (Juniorul București).