*Măsurile se vor aplica începând de duminică, 28 martie a.c.
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a anunţat, joi seară, că în localităţile unde incidenţa cazurilor de COVID-19 trece de 4 la mia de locuitori circulaţia în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică va fi permisă până ora 20,00, iar activitatea operatorilor economici se va desfăşura până la ora 18,00, potrivit Agerpres.
„Referitor la intervalul orar în care este permisă circulaţia: unde incidenţa e peste 4 la mie în ultimele 14 zile, urmează ca în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică circulaţia să fie permisă până la ora 20,00, iar la operatorii economici activitatea să fie permisă până la ora 18,00. Revenirea asupra acestei măsuri în timpul weekend-ului se face când incidenţa scade sub 3,5 la mie”, a declarat Arafat, la Palatul Victoria.
El a adăugat că, în cazul în care se va depăşi incidenţa de 7,5 la mia de locuitori, măsurile vor fi valabile şi în timpul săptămânii.
„A doua măsură, dacă incidenţa depăşeşte 7,5 la mie, atunci circulaţia va fi permisă până la ora 20,00 pe toată durata săptămânii, iar la operatorii economici activitatea până la ora 18,00, tot pe toată durata săptămânii. Revenirea asupra acestei măsuri va fi dacă scade sub 7 la mie”, a explicat Raed Arafat.
În acelaşi cadru, secretarul de stat în MAI Raed Arafat a anunţat că va fi permisă circulaţia în afara locuinţei în intervalul orar 20,00 – 02,00, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, pentru participarea la sărbătorirea Paştelui catolic.
„Pentru noaptea de 3 aprilie spre 4 aprilie se va permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei sau a gospodăriei în intervalul orar 20,00 până la 02,00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase ocazionate cu sărbătorirea Paştelui catolic”, a declarat Arafat, la Palatul Victoria.
El a adăugat că şi pentru sărbătoarea de Pesah, 27 – 28 martie, circulaţia va fi permisă până la ora 22,00.
De asemenea, Raed Arafat a precizat că s-a discutat şi despre sărbătorirea Paştelui ortodox, 1 şi 2 mai, afirmând că şi atunci vor fi stabilite măsuri pentru a permite participarea la slujba religioasă şi nu vor fi limitări. Acestea nu apar în hotărârea de Guvern adoptată joi, pentru că aceasta este valabilă până în data de 14 aprilie. Reglementarea va apărea în următoarea hotărâre de Guvern de prelungire a stării de alertă, a precizat el.
Iată Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, adoptată apoi de către Guvern:
Art.1 – Se propune modificarea și completarea măsurilor adoptate pentru prevenirea răspândirii și controlul infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, valabile pe perioada stării de alertă, după cum urmează:
- a) Reducerea intervalului orar în care este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 20.00, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
- b) Reducerea intervalului orar în care este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 20.00 pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 7 la 1.000 de locuitori și intră în vigoare măsura prevăzută la lit. a).
- c) Limitarea intervalului de timp în care este permisă desfășurarea activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 18.00 pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
- d) Limitarea intervalului de timp în care este permisă desfășurarea activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 18.00 pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 7 la 1.000 de locuitori și intră în vigoare măsura prevăzută la lit. c).
- e) Suspendarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
- f) În perioadele 03.04-04.04.2021 și 01.05–02.05.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 20.00-02.00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.
- g) În datele de 27.03.2021 și 28.03.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 18.00-22.00 pentru deplasarea și participarea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah.
Art.2 – Prin excepție de prevederile art. 1, lit. c) și d), în intervalul orar 18.00-05.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
Art.3 – Se abilitează ministerele de resort să modifice ordinele comune care reglementează condițiile de desfășurare a activității operatorilor economici pentru limitarea răspândirii COVID-19, în sensul stabilirii concrete a numărului maxim de persoane cărora le este permis simultan accesul în interiorul incintelor acestora raportat la suprafața obiectivelor.
Art.4 – (1) Prin ”incidența cumulată în ultimele 14 zile” se înțelege incidența cumulată a cazurilor calculată pe un interval de 14 zile, cuprins între a 17-a zi și a 3-a zi, anterioare datei în care aceasta se realizează, prin raportare la numărul de persoane din fiecare localitate, actualizat săptămânal de Direcția pentru Evidența Populației și Administrarea Bazelor de Date.
(2) Zilnic, pe baza rezultatelor testelor persoanelor nou confirmate, gestionate în aplicația „corona-forms”, Serviciul de Telecomunicații Speciale va prezenta automat, la ora 10:00, pe platforma „alerte.ms.ro” rezultatul calculului ratei de incidență conform formulei de la alin. (1).
Art.5 – Se aprobă lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexă.
Art.6 – Anexa la Hotărârea nr. 9 din 11.02.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, modificată prin Hotărârea nr. 18 din 18.03.2021, se modifică și se înlocuiește cu lista prevăzută în anexa.
Art.7 – Începând cu data prezentei hotărâri, măsurile ce vizau persoanele care sosesc din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord prevăzute în Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 9 din 11.02.2021, își încetează aplicabilitatea.
Art.8 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.
Noile măsuri pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus prevăzute în hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) vor fi aplicate începând de duminică, 28 martie a.c., a anunţat premierul Florin Cîţu.
” Astăzi – vineri, 26 martie , se va publica hotărârea în Monitorul Oficial, însă, având în vedere timpul scurt pe care l-ar avea operatorii economici la dispoziţie să se pregătească, am avut o discuţie cu domnul Arafat şi am stabilit ca aceste măsuri să fie aplicate de duminică, 28 martie”, a scris Cîţu pe Facebook.