F. T.
Ieri, în jurul orei 13, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Şerban Cantacuzino” Prahova au fost solicitaţi să intervină la Breaza, pentru a stinge flăcările care cuprinseseră un atelier auto.
Potrivit primelor informaţii ale apelantului, în incintă se aflau mai multe butelii de oxigen, existând pericolul propagării la o locuință.
„La faţa locului au fost mobilizate trei mașini de stingere și o ambulanţă SMURD. De asemenea, au intervenit şi angajaţi ai Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgenţă al localității. La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta pe suprafaţă de 80 de metri pătraţi, cuprinzând şi un auto care se afla în incinta atelierului.
Pompierii au scos din incintă două butelii cu azot şi alte două de oxigen.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime”, au precizat reprezentanţii ISU Prahova, într-un comunicat, la finalul intervenţiei.