La finalul lunii ianuarie 2021, în evidențele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova se aflau 23 de bărbați care s-au pregătit să devină și au meseria de asistent maternal profesionist! Ei sunt doar o mică parte a celor 289 de asistenți maternali din județul Prahova care au în grijă, în propriile familii, nu mai puțin de 505 copii. Cei mai mulți dintre minorii care au ajuns în grija părinților temporari, în județul Prahova, provin din mediul rural, de unde, de altfel, sunt și cei mai mulți dintre asistenții maternali.
Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată, care asigură – prin activitatea pe care o desfășoară la domiciliul său – creșterea, îngrijirea și educarea necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primește în plasament. Pot fi atestate ca asistent maternal profesionist persoanele care au capacitate deplină de exercițiu și, prin comportamentul lor în societate, starea sănătății și profilul lor psihologic, prezintă garanții pentru îndeplinirea corectă a obligațiilor care revin unui părinte, referitoare la creșterea, îngrijirea și educarea copiilor săi. Aceștia trebuie să aibă în folosință o locuință care acoperă necesitățile de preparare a hranei, igienă, educație și odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv ale copiilor care urmează a fi primiți în plasament și, bineînțeles, trebuie să fi urmat cursurile de formare profesională organizate de către DGASPC, care efectuează evaluarea pentru acordarea atestatului de asistent maternal profesionist.
Pe de altă parte, însă, nu poate fi asistent maternal profesionist persoana care a suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni, nici părintele decăzut din drepturile părintești sau cel al cărui copil a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau o persoană care suferă de boli cronice transmisibile.