N. D.
La sfârșitul acestei săptămâni, locuitorii din două așezări prahovene vor avea posibilitatea să afle cum stau cu sănătatea, fără să fie nevoie să se deplaseze din localitatea de domiciliu ori să achite vreun leu. Concret, prin intermediul campaniei ”Nu am făcut destul”, organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, pe data de 6 martie, locuitorii din Lipănești, și pe data de 7 martie, cei din Cocorăștii Mislii, vor putea beneficia de efectuarea de analize medicale gratuite. Locul și orele pentru testări sunt afișate la sediile primăriei și în alte puncte importante din fiecare sat, accesul urmând să se facă doar pe bază de programare. La intrarea în spațiul de testare se va face un triaj epidemiologic, iar toți cei prezenți, fie medici, fie pacienți, vor respecta regulile de protecție, respectiv vor sta la distanța corespunzătoare, vor purta măști și vor folosi dezinfectant. Pentru a lua și mai multe măsuri de protecție și a nu expune populația din localitate la risc, toată echipa medicală și organizatorică este fie vaccinată împotriva Covid – 19, fie testată. În cadrul acestei campanii, gratuit vor fi realizate ecografii mamare, mamografii, dermatoscopii, EKG, indice de masa corporală, teste de glicemie, teste HPV, analize de sânge (hemogramă și PSA pentru prostată), care vor fi făcute de medici și studenți la Medicină din București și Craiova. Potrivit organizatorilor acestei campanii, pe lângă efectuarea de analize medicale, caravana include și o componentă educativă, fiecare în parte urmând să primească și informații despre cancerul de sân, cel de prostată, cancerul ovarian și melanom, dar și despre importanța efectuării analizelor anuale de sânge. De altfel, scopul campaniei este și să crească gradul de informare, să ofere acces la servicii medicale și la diagnostic în această perioadă dificilă, a pandemiei.