În zilele de 26 și 27 martie 2021, s-a desfășurat, în sala de atletism „Ioan Soter” din cadrul Complexului Sportiv „Lia Manoliu” din București, Finala Campionatului Național pentru copii categoria 1 și 2. La concurs au participat peste 400 de sportivi din toată țara, printre care s-au regăsit și atleții de la CSȘ Ploiești, pregătiți de profesorii Maria Andrei și Florin Andrei. Micuții atleți ploieșteni au avut evoluții excelente, reușind să obțină două medalii de aur, două medalii de argint și două medalii de bronz, toate câștigate la categoria copii 2. Cele mai valoroase rezultate au fost obținute de ștafetele 4 x 200 m fete și băieți, care au cucerit medaliile de aur, adjudecându-și titlurile de campioni naționali ai României. La feminin, ștafeta ploieșteană le-a avut în componență pe Delia Blănaru, Rebeca Toader, Sara Prunoiu, Elena Hekter, care au oprit cronometrul la 1:49.91 minute (la peste două minute și jumătate înaintea următoarei echipe – Rapid București), iar la masculin pentru CSȘ Ploiești au evoluat Georgian Lepuș, Ayan Gudi, Denis Simion, Cristian Creangă, care au trecut linia de sosire în 1:53.94 minute (la jumătate de secundă înaintea ștafetei de pe locul secund – CSȘ Onești).

Elena Hekter și Ayan Gudi

Medaliile de argint din palmaresul clubului ploieștean au fost obținute în probele de 200 m, prin Elena Hekter (29.32 sec.) și Ayan Gudi (28.89 sec.), iar medaliile de bronz au fost câștigate în probele de 60 m, prin Rebeca Toader (8.75 sec.) și Cristian Creangă (8.49 sec. ).

Cristian Creangă și Rebeca Toader 

S-au mai remarcat Rebeca Prunoiu (locul 4 la 200 m) și ștafeta 4 x 200 m fete copii 1, în componența Anastasia Nedelcu, Diana Neagu, Andreea Minea, Adriana Ilioiu (locul 4, la jumătate de secundă de ultima treaptă a podiumului).