Motto:
„Poeții sunt inima umanității”.
Eugen Ionescu
Aristotel Bunescu
În fiecare an oferit ca dar al lui Dumnezeu, în 21 martie mă gândesc la oamenii speciali care sunt poeții. Asta nu se întâmplă pentru că documentele UNESCO scriu în dreptul ei Ziua Internațională a Poeziei. Ci, pentru că primăvara e mult mai aproape de sufletele noastre zbuciumate de griji trecătoare, ori persistente.
Trăirea poetică s-a reanimat încă de la 15 ianuarie, ziua de naștere a lui Mihai Eminescu.
La Breaza am dorit să cunosc poeții locului și am descoperit casa lui Adrian Păunescu.
Un mare panou anunță că ai ajuns pe Strada Armoniei, acolo unde se află Casa Roșie a poetului. Pe panou scrie cu litere mari:
,,Cine are părinţi, pe pământ nu în gând/
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând/
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,/Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi”.
La Câmpina am descoperit poetul culorilor, casa lui Nicolae Grigorescu, fondatorul picturii române moderne.
La Ploiești caut locurile în care s-a născut Nichita Stănescu. El scria următoarele cuvinte ce nu se pot uita prea ușor: ,, Poezia nu este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant”.
Mă opresc din prezentarea numeroaselor exemple de poeți prahoveni rememorând, cu mare plăcere, numele lui Lucian Avramescu, născut la Sângeru. El este colegul meu actual din grupa editorialiștilor de la Ziarul Prahova, după ce a fost colegul meu, în mai multe rânduri, începând de la cotidianul tineretului și terminând cu celebra sa creație – A.M. Press – prima agenție de presă privată din România, după evenimentele din 1989, dar și a treia din teritoriul de răsărit al continentului european.
Revin la Breaza și depun mărturie că la capul patului unde dorm stă o carte de poezie, cu numele meu, dar nu eu sunt autorul. Este soția mea. Alături stă, la loc de cinste, antologia poetică intitulată ,,Culorile tăcerii”. Este semnată de un scriitor mai puțin cunoscut la noi, dar celebru peste hotarele țării. Este vorba despre Horia Vintilă, singurul autor roman care a primit Premiul Goncourt, pentru cartea ,,Dumnezeu s-a născut în exil”. Iată cum sună câteva versuri din poemul său ,,Pentru prietenii amintirii: ,,Închin aceste rânduri frânte/ Unor prieteni vechi ce au murit/ Nu secerați de îngerul cernit/ Ci prinși de roata vieții, fără urmă/ (…) Scriu versuri amintirii de demult/Pe care singur stau și le ascult”.
Trecem în alt registru. Al întâlnirilor mele cu poeții cunoscuți de-a lungul deceniilor. Cu cine să încep oare? Cea mai emoționantă dintre toate este cea cu autorul ,,Imnelor iubirii”. Ioan Alexandru era asistentul doamnei Zoe Dumitrescu Bușulenga. Făceam cu el cursul de Limbă și civilizație ebraică. De fapt, un studiu pe text al Bibliei, fapt incredibil acum, dar științific pe deplin justificat încă de atunci. Era un bun prilej în care Ioan Alexandru ne vorbea despre universul divin şi cartea sfântă.
Apoi am fost acasă la el. Am cunoscut-o pe soția sa, Ulvine, dar și pe cei cinci copii. Ce lume! M-a marcat pentru totdeauna.
I-am urmărit cariera, cărțile, viața.
Apoi am aflat că s-a născut chiar în noaptea de Crăciun a anului… 1941. În decembrie 1989, l-am văzut ieșind cu crucea ridicată, în fruntea mulțimii, ce stătea față în față cu tancurile, la Scala, pe Bulevardul Magheru, din București. A decedat la numai 58 de ani, în Germania. A lăsat o operă impresionantă, dar mai mult decât atât, o generație de tineri care a crescut sub căldura și lumina binefăcătoare a dragostei sale bogate, cu rădăcinile adânc înfipte în iubirea creștină.
Se cuvinte, pe bună dreptate, să aducem un omagiu marilor noștri poeți români clasici și moderni. Coșbuc, Octavian Goga, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, George Bacovia și Vasile Voiculescu sunt numele din selecția inerent subiectivă făcută de Ziua Internațională a Poeziei.
Am început cu Strada Armoniei și termin tot cu ea. În speranța că vom depăși, cât mai repede, trista perioadă pandemică, vă doresc deci tuturor să mergeți pe această cale în viață, descoperind mereu farmecul și poezia lucrurilor ce ne înconjoară. Vom redescoperi, în mod sigur, bucuria trăirilor directe fără mască și alte interdicții.
Închei cu tabloul primăverii pe care și noi o așteptăm zugrăvită în poema Cântarea Cântărilor: ,,Iarna a trecut, ploaia a încetat. Flori de câmp s-au arătat și a sosit vremea cântării; în țarină se aude glas de turturea. Smochinii își dezvelesc mugurii și florile de vie văzduhul parfumează”. (Capitolul 2, versetele 11-13).
