F. T.

În seara zilei de marţi, 16 martie a.c., în jurul orei 18:00, angajaţi ai Secției de Poliție Ploiești au fost alertaţi că într-un complex din zona centrală are loc o altercație între două persoane.
În legătură cu acest incident, IPJ Prahova a precizat într-un comunicat de presă faptul că „la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție pentru clarificarea stării de fapt și luarea măsurilor legale în consecință. Din cercetări a rezultat că două persoane s-au agresat fizic, unul dintre bărbați rănindu-l superficial pe cel de-al doilea cu un obiect ascuțit în zona mâinii, acestuia fiindu-i acordate îngrijiri la fața locului, de către personalul medical al unei ambulanţe, fără a necesita internare.
Persoanele implicate au fost sancționate contravențional, conform Legii nr. 61/1991, fiecare cu amendă în sumă de 1.000 de lei. Totodată, în cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”.