Au fost aplicate zeci de amenzi pentru nerespectarea programului de curăţenie
N. Dumitrescu
Faptul că, de la începutul acestei săptămâni, în Ploiești gunoiul menajer a rămas neridicat din cauza refuzului angajaților firmei de salubritate, care au protestat astfel că nu și-au primit leafa, a determinat conducerea municipalității să recurgă la sancțiuni și nu numai. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Ploiești, primarul Andrei Volosevici a solicitat operatorului de salubritate, S.C. Rosal Grup S.A. ca, până mâine, 20 martie 2021, activitatea pe care o desfăşoară să revină la normal, astfel încât orașul să fie curat. “Am fost informat că, la nivelul S.C. Rosal Grup S.A., s-au clarificat aspectele financiare care ţin de salarizarea angajaţilor. Astfel, solicit operatorului respectiv să îşi respecte obligaţiile contractuale, într-un mod responsabil şi coerent, şi să asigure ploieştenilor servicii de salubritate eficiente şi corespunzătoare cerinţelor unui municipiu, reşedinţă de judeţ. Rămânem deschişi la un dialog constructiv, axat pe binele şi dezvoltarea comunităţii noastre locale. Serviciile publice reprezintă o componentă importantă în administraţia publică locală şi sunt atent la activitatea desfăşurată de operatorii publici locali, în baza programelor stabilite de comun acord. Modul în care se derulează serviciul de salubritate în municipiului Ploieşti este atent monitorizat şi sper ca răspunsul firmei Rosal Grup S.A. să fie pozitiv şi concret, în beneficiul cetăţenilor municipiului Ploieşti ”a declarat, în acest context, primarul Andrei Volosevici. Pe de altă parte, reprezentanții municipalității au mai precizat că pentru zilele în care operatorul nu a respectat programul de ridicare a gunoiului – spre disperarea ploieștenilor – operatorul a primit deja nouă amenzi, în cuantum de 2.500 lei fiecare. Iar acestea nu sunt singurele, întrucât, de la începutul acestui an, municipalitatea ploieşteană a acordat acestui operator 27 de amenzi, în valoare de 67.500 de lei pentru serviciile de Curăţenie Căi Publice şi alte 25 de amenzi, la capitolul gunoi menajer, în valoare de 62.500 de lei, primarul dând asigurări că operatorul S.C. Rosal Grup S.A. va fi sancţionat în continuare dacă nu respectă graficul de curăţenie în oraş. Iar teama de noi amenzi se pare că i-a mobilizat pe cei de la salubritate, care au început de miercuri să ridice gunoiul, inclusiv ieri mașinile fiind tot într-un dute-vino prin oraș, atât pe la platformele de colectare dintre blocuri, cât și în zonele de case, așa cum s-a întâmplat inclusiv pe strada Nicolae Simache, după cum se vede în imaginea de față.