N.D.
Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” va marca Ziua internațională a cititului împreună alături de copii, prin intermediul artei.
Astfel, pe 10 februarie, între orele 15.30 – 17.00, la sediul muzeului menționat va avea loc un atelier adresat exclusiv preșcolarilor. Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile (maximum 10 participanți), costul unei ședințe fiind de 5 lei pentru un singur participant. Întâlnirea va debuta cu lectura unui fragment din povestea „Fram, ursul polar” de Cezar Petrescu, urmată de un atelier de educație plastică având tema „Ursul polar. Tehnică mixtă”.
Copiii care vor participa la acest atelier trebuie să aibă asupra lor următoarele materiale: bloc de desen A4, acuarele, pensule, pahar de plastic pentru apă, lipici, foarfecă, acțiunea urmând să se desfășoare cu respectarea condițiilor pentru limitarea răspândirii COVID-19, în acest sens fiind recomandate purtarea măștii/vizierei, peste gură și nas, a protecţiilor pentru încălţăminte (botoşei sterili), obligatorie fiind și păstrarea distanţei de minimum 2 m.
Detalii despre aceste eveniment se pot afla de la Departamentul de Servicii Educative, Relaţii Publice şi Documentare din cadrul Muzeului Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, la telefon 0244 52 22 64, fax: 0244 511375 sau e-mail:office@artmuseum.ro.