Noul şef al Pentagonului, Lloyd Austin, va reafirma angajamentul SUA faţă de NATO şi le va promite aliaţilor că, de acum înainte, nicio decizie importantă nu va mai fi luată fără a-i consulta, întorcând astfel pagina celor patru ani ai administraţiei preşedintelui republican Donald Trump, a transmis ieri AFP, preluată de Agerpres. Miniştrii apărării din Alianţa Nord-Atlantică se vor reuni online miercuri şi joi, iar Austin va transmite un mesaj „pozitiv în privinţa caracterului relevant al NATO”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby. „El va revitaliza angajamentul nostru faţă de alianţă”, iar mesajul său „va fi că suntem cei mai buni atunci când acţionăm împreună, lucrul în echipă ne face mai puternici, iar securitatea colectivă este o securitate reciprocă şi este totodată în interesul nostru”, a adăugat el.
Chestiunea spinoasă a retragerii forţelor americane din Afganistan, prevăzută pentru începutul lunii mai, va figura printre cele mai importante puncte ale agendei, dar nu este aşteptată nicio decizie, a avertizat Kirby. „Cel care ia acest tip de decizii este comandantul-şef” (preşedintele Joe Biden – n.r.), a reamintit oficialitatea americană.
Printre alte subiecte de discuţie la reuniunea NATO mai figurează îngheţarea retragerii parţiale a trupelor americane din Germania, decisă de Donald Trump. Fostul preşedinte american anunţase în iunie 2020 că intenţionează să reducă la 25.000 numărul militarilor din contingentul american staţionat permanent în Germania, faţă de 34.500 de militari în prezent.
În fapt, această retragere nici nu a început, în contextul sosirii la Casa Albă a lui Joe Biden, la 20 ianuarie, a declarat pentru AFP un alt purtător de cuvânt al Pentagonului, locotenent-colonelul Thomas Campbell. „Încă ne aflăm în fază de planificare”, a explicat el.
Miniştrii apărării din NATO urmează să discute şi despre situaţia jihadiştilor străini aflaţi încă în detenţie în tabere din nord-estul Siriei administrate de forţele kurde, dosar în legătură cu care noua administraţie Biden a cerut comunităţii internaţionale să-şi repatrieze cetăţenii, urmând aceeaşi linie ca cea adoptată de administraţia lui Donald Trump.
Şi tensiunile cu Turcia ar putea figura pe ordinea de zi, în special în ceea ce priveşte achiziţionarea de către Ankara a bateriilor de rachete ruse de tip S400. Administraţia Biden a cerut guvernului de la Ankara să renunţe la acest plan, urmând şi în acest caz linia adoptată de precedenta administraţie.