Violeta Stoica
Ghinioniștii funcționari sau angajați contractuali din cadrul Consiliului Județean Prahova se pregătesc, din nou, de examen! Reprezentanții instituției au început procedurile de reorganizare, după aprobarea HCJ 14/27 ianuarie 2021, prin care se stabilește o nouă organigramă, a doua într-un interval de numai două luni.
Deși unii angajați au dat examen pe post, ca urmare a aplicării HCJ 140/13 noiembrie 2020, se pare că aceleași persoane vor fi vizate și de această dată!
În metodologia publicată ieri pe site-ul Consiliului Județean Prahova, se prevede procedura de organizare și desfășurare a examenului pentru selectarea funcționarilor publici în compartimentele în care există mai mulți angajați decât posturi alocate în noua organigramă.
“Examenul are la bază următoarele principii: competența profesională, competiția, egalitatea de șanse, profesionalismul și transparența”, se arată în metodologia de organizare a concursurilor, care nu diferă decât pe alocuri de cea anterioară, de la finalul anului 2020.
Scriptic, toate bune și frumoase. Însă realitatea este cu totul alta. Egalitatea de șanse, cel puțin, pare doar un element subiectiv, pentru că funcționarul public de conducere are prioritate în ocuparea unei funcții vacante, iar mulți dintre cei care au mai dat examen și după intrarea în vigoare a primei hotărâri de reorganizare vor trece din nou prin focul concursurilor…
În plus, despre ce funcții vacante ar mai putea fi vorba, după ce în Consiliul Județean Prahova au fost detașați cu duiumul funcționari de la alte instituții ale statului, chiar și după lansarea primei reorganizări?
În această privință, am solicitat Consiliului Județean Prahova, în scris, informații despre persoanele detașate începând cu data de 13 noiembrie 2020 și până în prezent, precum și funcțiile pe care le ocupă acestea.