Sfântul Vlasie a trăit pe vremea împăraţilor romani Diocleţian şi Licinus, aprigi prigonitori ai creştinilor. A fost episcopul Sevastiei Capadociei. Din cauza prigonirilor, se retrage în munţi.
Sfântul Vlasie se ridicase la o asemenea măsură încât şi fiarele îl ascultau şi veneau să fie binecuvântate de el. De asemenea, prin mâinile lui se făceau multe tămăduiri. Vânătorii i-au gasit peştera şi l-au dus în cetate.
Pătimirea mucenicească a sfântului nu a fost fără rod, căci în timpul pătimirii Sfântului Vlasie, şapte femei care îi urmau s-au alăturat mărturisirii sale. Printr-un vicleşug, arătându-se dornice a sluji idolilor, cele şapte femei au reuşit să arunce în apă statuile. După ce au fost torturate, fericitelor femei le-au fost tăiate capetele. Cei doi copii ai uneia dintre sfintele femei au fost încredinţaţi de aceasta Sfântului Vlasie.
Torţionarul sfântului, Agricola, a poruncit ca Vlasie să fie aruncat în iezer, însă acesta, după ce a însemnat apa cu semnul Crucii, a mers pe apă ca pe uscat. Văzând aceasta, 68 de bărbaţi şi-au pierdut viaţa încercând să imite puterea lui Hristos, invocându-i pe idolii lor. Sfântul Vlasie şi cei doi copii au fost apoi ucişi în afara oraşului, prin tăierea capetelor, la 11 februarie.
