Sfântul Trifon s-a născut în satul Lampsac, din provincia Frigia, la sfârşitul secolului al III-lea, regiune care astăzi aparţine Turciei.
Dumnezeu i-a dăruit din copilărie darul vindecării bolnavilor şi putere asupra demonilor. Pe când avea 17 ani, a scos de sub stăpânirea diavolului pe fiica împăratului roman Gordian. După şase zile de post şi rugăciune, Sfântul Trifon le-a descoperit păgânilor existenţa diavolului. La porunca sa, diavolul s-a arătat tuturor, în chip de câine negru, având ochii ca de foc. Prin această minune a atras pe mulţi păgâni la creştinism.
Mai târziu, în vremea împăratului Deciu, persecutorul creştinilor, Trifon a fost prins şi supus la multe chinuri: a fost lovit cu bâtele, a fost ars, i s-au bătut cuie în tălpi şi dus desculţ prin oraş, pe vreme de iarnă. Toate acestea sfântul le-a îndurat cu răbdare. Pentru că nu va sluji zeilor, a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. S-a rugat lui Dumnezeu să moară înainte de a fi supus la pedeapsa dată de împărat. Astfel, când soldaţii au ridicat sabia să-i taie capul, sfântul şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Sfântul Trifon este cunoscut în credinţa populară drept cel ce păzeşte livezile de omizi şi lăcuste, iar pe oameni de nebunie. În vechime, viticultorii şi pomicultorii ţineau post în această zi şi chemau preotul să le stropească cu agheasmă livezile şi via, ca aceastea să fie ferite de nerodire şi de secetă sau grindină. A fost luat drept ocrotitor al livezilor şi grădinilor pentru că, prin rugăciunile sale, a reuşit să salveze localitatea natală de la înfometare, prin oprirea unei invazii de lăcuste.