Violeta Stoica

Cu o medie de 998,8 dosare repartizate unui judecător, Judecătoria Ploiești se află printre instanțele din România cu o încărcătură extrem de mare rezultată din cauzele aflate pe rol în cursul anului 2020.
Cu toate acestea, cel puțin în cursul următorilor aproape doi ani, mai precis pe parcursul următoarelor 21 de luni, cinci magistrați de la Judecătoria Ploiești vor avea asistenți care îi vor ajuta în multe situații stabilite în activitățile unui proiect cu finanțare externă. La finalul anului trecut, 62 de candidați s-au înscris la concursul pentru ocuparea celor cinci posturi temporare din cadrul Judecătoriei Ploiești, singura instanță din Prahova inclusă în proiectul „Optimizarea managementului la nivelul sistemului judiciar. Componenta pe instanțe judecătorești”, implementat de Consiliul Superior al Magistraturii.
Notele obținute de către cei cinci candidați admiși la concursul de la finalul anului 2020, pentru ocuparea posturilor de la Judecătoria Ploiești, au fost cuprinse între 9.00 și 9.33.
Experții în implementare selectați vor participa la activitățile din cadrul instanțelor de judecată, astfel încât să contribuie la îmbunătățirea unor indicatori precum rata de soluționare a cauzelor, numărul cauzelor în curs de soluționare și durata de soluționare, urmărindu-se obținerea unor indicatori de eficiență îmbunătățiți, în vederea atingerii indicatorilor de rezultat și de realizare asumați în proiect, conform cererii de finanțare.
Într-o primă etapă, asistenții de judecători vor participa la seminare de instruire, în cadrul cărora vor cunoaște atribuțiile pe care le vor îndeplini și necesitatea de a respecta regulamentul intern, modalitatea în care vor colabora cu judecătorii și cu grefierii din cadrul instanțelor pilot, informații cu privire la întocmirea rapoartelor de monitorizare și a rapoartelor de activitate. Seminarele se vor desfășura descentralizat, la nivelul instanțelor pilot, în localitățile de sediu ale acestora. La seminare vor participa și judecătorii/grefierii pe lângă care vor fi repartizați experții în implementare.
Ulterior, asistentul de judecător se va alătura, în cadrul exercițiului pilot, echipei formate din judecător și grefierul de ședință, cu scopul de a sprijini activitatea judecătorului, dar și a grefierului, prin preluarea unor sarcini de documentare, sinteză și redactare.
Astfel, acesta va putea desfășura activități în vederea documentării și studiului dosarelor, pentru pregătirea primului termen de judecată, atât în fața primei instanțe, cât și în căile de atac.
Asistenții își vor desfășura activitatea începând cu data încheierii contractului individual de muncă pe durată determinată (21 de luni, cu posibilitatea prelungirii), semnat cu Consiliul Superior al Magistraturii, până la finalizarea implementării proiectului, în program de muncă de maximum 8 ore pe zi, la sediul instanței pilot pentru care au fost selectați. Nivelul de salarizare al postului de expert în implementare este de 62 lei/oră, buget ce cuprinde taxele și contribuțiile datorate atât de angajat, cât și de angajator.
La un calcul simplu, înseamnă că venitul brut al unui asistent de judecător se ridică la aproximativ 10.000 de lei lunar.