Imaginea de față a fost surprinsă, ieri dimineață, pe una dintre arterele principale din Ploiești. Colectarea de peturi în saci de mari dimensiuni, transportați cu căruțuri de cele mai multe ori dintre cele cu care sunt duse la încărcat buteliile, este o practică veche și în mediul urban, inclusiv în muncipiul reședință al Prahovei. Deși teoretic astfel de îndeletnici nu mai sunt permise, cei depistați fiind pasibili de amenzi, totuși, destule sunt persoanele care nu renunță să caute la ghenele de gunoi sticle din plastic, de pe urma vânzării lor alegându-se cu câțiva lei, de mâncare…