Activ Prahova – CSM Galaţi 25-25 (10-13)

George Marin, Petre Apostol

Etapa a zecea din Liga Florilor nu propunea, pentru „bufniţele” de la Activ, un meci David contra Goliath, ci un meci al echilibrului. Dar, când ai în faţă o Vizitiu, o Knezevici (dar care nu a intrat deloc în joc), o Balaban (chiar și prezenţă firavă după o accidentare), o Sheiko și alte jucătoare foarte experimentate drept oponente, fie și într-un meci al măririi șanselor de a continua în Ligă (deși previziunea este prematură, dar nu poate fi desconsiderată), trebuie să ai și puţină teamă, dar și mai multă ambiţie. Ei bine, acest din urmă ingredient a fost consistent prezent în tabăra ploieșteană și rezultatul de joi i se datorează în bună măsură.
Desigur, cu voinţa poţi dărâma și munţii. Dar numai voinţa nu este suficientă. Fetele de la Activ au dovedit – și nădăjduim să o mai dovedească și pe mai departe – că au depășit acest periculos minimalism și că au înţeles că numai ca o echipă pot face lucruri mari. Având în faţă un zid – ne referim la gabarit – ele au trebuit să urmeze îndrumările băncii tehnice. Și asta au făcut, mai ales atunci când îndrumările au venit după ce s-au comis greșeli. Corecturile au venit repede, timpii de odihnă s-au dovedit a fi benefici, chiar dacă ne menţinem părerea că un timp de odihnă la 24-23 pentru Activ, în minutul 58, ar fi fost potrivit. Dar, antrenorul principal al fetelor noastre, Florin Ciupitu, își făcuse deja alt plan. Nu putem contesta acest plan, mai ales că, de-a lungul partidei, sfaturile s-au dovedit a fi judicioase și, odată puse în aplicare, și-au demonstrat eficienţa. Ne referim cu precădere la revenirile echipei după timpii de odihnă luaţi, la revenirea de după pauză care a dus la răsturnarea scorului în favoarea echipei noastre și, deloc de neglijat, la două tipuri de acţiuni care au surprins apărarea adversă și au dus la destule goluri marcate. Astfel, aruncările din centru au fost executate de la o distanţă mai mare pentru a ocoli blocajul advers – unul masiv, după cum spuneam – și s-a insistat cu acţiunile de pe partea stângă (extremă și inter), de unde s-au marcat destule goluri (șapte direct, dar și alte câteva create, ori aruncări de la șapte metri obţinute). Păcat că tot din acea extremă stângă s-a ratat mult, șapte aruncări, dintre care două au fost prin călcarea semicercului de la șase metri! De asemenea, s-a atacat și în șapte contra șase, un modul aplicat cu mare succes, doar un atac fiind irosit și, în acest unic caz – șansa noastră! – gălăţencele au ratat aruncarea de la distanţă spre butul nostru încă neocupat de portar. De remarcat este și procentajul suprem, cinci marcate din cinci, realizat de Cristina Creţu la aruncările de la șapte metri.
O surpriză plăcută a reprezentat-o faptul că au fost jucătoare care au apărut pe mai multe poziţii în atac, după cum a „dictat” schema de joc, făcând faţă cu brio, acest lucru încurcând destul echipa adversă. Și în apărare fetele au fost mai mobile decât adversarele, dar gabaritul mai redus nu le-a permis să absoarbă toate șocurile. Totuși, este de menţionat că portarii noștri au fost un pic mai buni ca ai lor.
Tehnic, ar mai fi de discutat – și suntem convinși că nu va scăpa la ședinţa de analiză – gestionarea situaţiei de superioritate. Un lucru neplăcut s-a întâmplat la superioritatea dublă avută timp de aproape două minute în prima parte. Am primit un gol când gălăţencele au atacat șase contra cinci (desigur, fără portar) și altul când a doua eliminare stătea să expire. Mult! Am dat și noi două goluri în acest interval de timp, dar reducerea decalajului de trei goluri nu s-a produs atunci, ci doar după timpul de odihnă cerut de antrenorii Florin Ciupitu și Nicolae Nimu.
Ceea ce este de remarcat în privinţa evoluţiei „bufniţelor” este că au arătat ca o echipă care dorește să se lupte și să învingă, o echipă care joacă de fapt ceea ce știe, dar nu la întâmplare, o echipă receptivă la ceea ce se cere de la banca tehnică. Chiar dacă aparent s-a jucat în nouă jucătoare, cum se spune, socotind timpii petrecuţi pe teren – Loredana Vartic a lipsit, iar cei trei portari sunt aparte – nici cele două fete care au intrat mai puţin nu au fost mai prejos. Lăscăteu a fost prezentă spre final, dar a avut o angajare de succes a pivotului, iar Valentina Leuștean, prezentă în debutul părţii secunde, a dat viaţă apărării nu numai prin poziţia de „zburător”, dar și prin ambiţia cu care a intrat în joc. De altfel, ea a suferit singurele două eliminări temporare din bilanţul echipei.
Desigur, ceea ce spunem nu este o ridicare în slăvi. Suntem departe de echipele tari, cu ștaif, ale Ligii și ne cunoaștem lungul nasului. Dar, asta nu le împiedică pe aceste fete fără nume să se lupte și să își joace șansele onest și demn. De aceea toate „bufniţele” merită aprecieri pentru prestaţia de joi, chiar dacă știm că rezultatul obţinut nu ne ajută prea mult, cu toate că a fost realizat în faţa unei echipe cu nume deja consacrate în handbalul românesc de azi, dar, mai ales, de ieri, aceasta fiind o expresie a experienţei acumulate. Spre deosebire de novicele în ale Ligii Florilor, jucătoarele prahovene.
Da, punctul obţinut în meciul cu Galaţiul este un punct bun în clasament și, totodată, un punct de pornire în evaluarea și construirea strategiei pentru viitorul apropiat și, de ce nu?, și pentru cel ceva mai îndepărtat.
Lotul folosit de Activ Prahova în meciul de joi: Ana Inculeţ, Ioana Paraschiv, Andreea Popescu (portari), Mădălina Mureș, Valentina Leuștean, Ionela Leuștean, Cristina Creţu, Roxana Beșleagă, Ana Șerban, Diana Lăscăteu, Oana Bucă, Cristiana Florea, Adina Panaite, Andra State, Graţiela Stoica, Florina Popescu.
Nu putem să nu remarcăm arbitrajul „de manual” al reputatului cuplu Anamaria Stoia – Diana Ciulei (Florescu).
Despre meci, antrenorul principal Florin Ciupitu ne-a declarat, la final, următoarele: „Consider că este un punct câștigat (nu două pierdute – n.n.), având în vedere că ne-am confruntat cu o echipă cu experienţă mare. Dacă punem la socoteală faptul că în primul șapte doar o jucătoare are sub 30 de ani, asta spune foarte multe despre experienţa și CV-ul acestor jucătoare. Sunt mulţumit de evoluţia echipei. Ne-a lipsit și Loredana Vartic, care era o piesă bună în angrenajul nostru. Consider că am făcut un joc foarte bun. Am riscat și cu un joc șapte contra șase o bună parte din timp. A fost un element de noutate pentru un meci așa de tensionat să încercăm abordarea aceasta, dar ne-a ieșit. Sunt mulţumit de echipă şi de rezultat”.