V.Stoica

Potrivit studiului realizat de Asociația Pro Consumatori, în România se produc anual circa 3000 de tone de Salam de Sibiu, deși, în medie, conform aceleiași surse, un român consumă doar patru felii de Salam de Sibiu într-un an!
Asociația Pro Consumatori a lansat Campania naţională de informare şi educare a consumatorilor „Atenție la etichetă!”, cu scopul de a atrage atenţia consumatorilor cu privire la importanţa înţelegerii informaţiilor menţionate de producătorii de produse alimentare pe etichetele acestora. Potrivit unui raport întocmit de această asociație la începutul acestui an, Salamul de Sibiu a obţinut în anul 2016 dreptul de a aplica pe etichetă menţiunea de calitate europeană “Indicaţie Geografică Protejată” (IGP). Este bine de știut că, de fapt, “dreptul de a fabrica Salam de Sibiu îl au doar cei şase producători care fac parte din Asociaţia Producătorilor de Salam de Sibiu (înfiinţată în anul 2014, Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu), respectiv SC Salsi SA din Sinaia, SC H&E Reinert SRL din Feldioara, jud. Braşov, SC Aldis SRL din Călăraşi, SC Salbac SA din Bacău, SC Scandia Food SA din Sibiu şi SC Recunoștinta Prodcom Impex SRL cu două puncte de lucru, în comuna Filipeştii de Pădure, respectiv comuna Măgureni, ambele din judeţul Prahova”.
Asociaţia Pro Consumatori a realizat o analiză a informaţiilor identificate pe etichetele mărcilor de Salam de Sibiu comercializat în marile rețele comerciale, printre acestea aflându-se și cantitatea de carne de porc și de slănină folosită pentru a obține 100 de grame de Salam de Sibiu:
– Producător SC Salbac SA „Pentru 100 grame de produs se procesează 162 grame carne de porc”.
– Producător SC Recunoştinţa Prodcom SRL „Pentru 100 grame produs se utilizează 130 grame carne de porc şi 39 grame slănină”.
– Producător SC Salsi SA Sinaia, Salam de Sibiu Vintage, „Utilizăm 130 grame de carne macră pentru a obţine 100 grame de Salam de Sibiu”.
– Producător SC Salsi SA Sinaia, Salam de Sibiu Angst, „Pentru 100 grame de produs s-au folosit 129 grame carne de porc şi 48 grame slănină”.
– Producător SC H&E Reinert SRL, Salam de Sibiu marca Cămara Noastră „Pentru 100 grame de produs se utilizează 124 grame carne de porc şi 38 grame de slănină”.
– Producător SC H&E Reinert SRL Salam de Sibiu marca Reinert, 100 grame feliat, “100 grame de produs se obţin din 123 grame carne de porc şi 37 grame slănină”.
Mai multe informații, pe https://www.apc- romania.ro/ro/i-salamul-de-sibiu-se-fabrica-de-6-producatori-si-se-vinde-sub-16-marci/NzI4LTE.html.