Prima săptămână a stagiului de la Săcele s-a încheiat cu o nouă victorie a ”galben-albaștrilor”, obținută în testul cu formația de eșalon trei AFC Odorheiu Secuiesc. Petroliștii s-au impus cu scorul de 3-1, după 1-1 la pauză, golurile formației ploieștene fiind marcate de către Viorel Lică (34, 81) și Armando Vajushi (64, pen.).
După 2-0 cu SC Popești Leordeni și 2-1 cu Dunărea Călărași, formația ”lupilor” s-a impus și în cel de-al treilea joc amical programat, de-a lungul a trei zile consecutive, pe terenul sintetic de la Tărlungeni. Adversara de sâmbătă a fost AFC Odorheiu Secuiesc, iar Viorel Moldovan a profitat și a rulat aproape întreg lotul pe care îl are la dispoziție, după ce în primele două partide din acest stagiu oferise câte un meci întreg fiecărei ”distribuții” gândite. Acum, tehnicianul „lupilor” a folosit câte o formulă de echipă în fiecare dintre reprize, doar doi dintre jucători, portarul Raul Avram și fundașul central Viorel Lică, fiind integraliști. De altfel, Lică a fost și cel mai bun om de pe teren, fundașul adus de la Farul Constanța, unde era… golgheterul echipei, reușind două goluri în acest amical, semn că poate deveni în scurt timp unul dintre jucătorii ”decisivi” ai echipei.
”Lupii” au început partida cu Avram – Olaru, Lică, Huja, Manolache – Mitrea, S. Pană – Bratu, Ekollo, Saim Tudor – Balint, iar primul gol a venit după ceva mai bine de o jumătate de oră de joc, atunci când Lică (34) a înscris cu o lovitură de cap, la o centrare trimisă, de pe stânga, de către Saim Tudor. La pauză s-a intrat, însă, de pe poziții de egalitate, Rajmond Balint (39) marcând cu un șut frumos, de la 25 de metri, la care balonul a poposit în vinclul din dreapta lui Avram.
Imediat după reluare, petroliștii au schimbat liniile, apelând, în partea a doua, la Avram – Bărboianu, Meijers, Lică, Țicu – Constantinescu, Nir Lax, Roige, Vajushi – Balint (85 V. Bogdan), Buhăescu. Superioritatea elevilor lui Viorel Moldovan a devenit, treptat, tot mai evidentă și, după ce a ratat un penalti, șutul său fiind ghicit de către portarul advers (min. 57), Vajushi și-a adus echipa în avantaj, tot după o lovitură de pedeapsă, fructificată în minutul 64. Scorul final, 3-1, a fost stabilit de către Viorel Lică (81), cel care și-a trecut în cont „dubla” cu o reluare din fața porții, la un corner bătut, de pe stânga, de către Vajushi.
Altfel, fundașul dreapta Ștefan Bărboianu a celebrat, ieri, în catonament, împlinirea a 33 de ani, aniversarea prilejuind colegilor ”o porție de dulce și un pahar de bere sau vin”, într-o zi de duminică mult mai lejeră, după o săptămână de pregătire intensă.
”Victoriile aduc încredere”!
Chiar dacă vorbim doar despre meciuri amicale, în general disputate împotriva unor echipe cu un nivel de pregătire inferior Petrolului (despre capitolul ”condiții” nu putem face comparații…), victoriile consecutive obținute – 4 la număr, până acum, l-au mulțumit pe antrenorul Petrolului, Viorel Moldovan. ”Victoriile obținute în aceste partide amicale dau încredere, dau un tonus bun pentru a doua parte a cantonamentului. Chiar dacă mai apar probleme medicale, mai ales la genunchi și la spate, fiind foarte greu pentru jucători în această perioadă, din cauza terenului sintetic, eu sunt mulțumit de cum lucrăm” – a fost concluzia antrenorului la finalul partidei cu Odorheiul Secuiesc, de sâmbătă.
Săptămână cu trei teste
Pentru petroliști începe astăzi a doua săptămână de cantonament, până la plecarea de la Săcele mai fiind programate două jocuri test, cu Aerostar Bacău (miercuri) și cu ACS Kids Tâmpa Brașov (joi). Apoi, pe drumul de întoarcere spre casă, sâmbătă, galben-albaștrii vor ”schimba nivelul” urmând să joace împotriva unei trupe mai bine cotată la acest moment, anume Universitatea Craiova ”a lui Mititelu” , liderul la zi al eșalonului secund în acest moment. Cel mai probabil, partida se va desfășura tot pe un teren sitetic, baza sportivă din Câmpina fiind varianta discutată de cele două cluburi, oltenii fiind și ei în cantonament, în acest moment, la Buftea.
Moldovan mai caută un fundaș stânga
Cu un lot numeros la dispoziție, antrenorul Viorel Moldovan se apropie de finalul campaniei de achiziții, până acum, în această iarnă, Petrolul aducând șase jucători: juniorul Mitrea (Sepsi Sf. Gheorghe), Lică (Farul Constanța), Bărboianu și Pană (Turris Măgurele), plus prahovenii Moise (Astra) și Arnăutu (Concordia Chiajna) – interesant fiind că exact cei doi ”indigeni” nu au bifat perioada de cantonament, acuzând probleme medicale! Tehnicianul a anunțat, la finele meciului cu Odorheiul Secuiesc, și ultima ”țintă” a perioadei de transferuri – postul de fundaș stânga fiind cel vizat de către antrenor pentru o ultimă achiziție. Deocamdată, titularul incontestabil al acestui post este ”underul” de 2000, Valentin Țicu, cu variantă de înlocuire, tot din același capitol, al jucătorilor născuți în anul 2000 – Antoniu Manolache, cel care, ca apărător central, pare să fi pierdut șansele la titularizare în fața tandemului Lică – Huja. Rămâne de văzut ce se va mai găsi ”liber pe piață”, până la ora primului meci oficial, cel din Cupa României, cu Poli Iași, dar, în linii mari, Petrolul are ”brigada” formată pentru partea a doua a sezonului.