În 2020, o copilă de 13 ani a dus pe lume propriul copil!
Nicoleta Dumitrescu
Potrivit unor date făcute publice la începutul acestui an, România se situează pe primele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește nașterile în rândul mamelor adolescente. Studiul a fost realizat de către UNICEF împreună cu o asociație din România şi evidenţiază că în țara noastră nu se reușește să fie ținut sub control fenomenul mamelor minore, care este unul ciclic, repetându-se în cadrul acelorași familii de la o generație la alta, situație care face ca țara noastră să ocupe locul doi în Europa, cu cele mai multe naşteri şi avorturi în rândul fetelor sub 18 ani. Conform studiului menționat, la nivel național, în 2019, au fost înregistrate peste 16.000 de sarcini în rândul adolescentelor, în timp ce numărul întreruperilor de sarcină în cazul fetelor între 15 și 19 ani a fost de peste 4.000. Dintre cazurile menționate, unele sunt și din Prahova, în contextul în care, potrivit datelor solicitate și primite de la Direcția Județeană de Statistică Prahova, în ultimii doi ani, peste 300 de tinere care nu împliniseră 18 ani au devenit mame. De exemplu, anul trecut, dintre cele 177 de prahovence minore care au adus pe lume copii, 93 dintre acestea aveau 17 ani, în timp ce alte opt tinere au devenit mame chiar în anul în care au intrat și în posesia primului act de identitate, la vârsta de 14 ani. Ba, cea mai tânără mămică de anul trecut a fost de 13 ani, ceea ce înseamnă că, în anul 2020, cel al confirmării pandemiei de coronavirus, o copilă a adus pe lume propriul copil!
Mai trebuie adăugat că dacă anul trecut, potrivit datelor provizorii, 31 de adolescente au dat naștere celui de-al doilea lor copil, alte două tinere au fost înregistrate cu al… treilea născut. Mai mult decât atât, dacă nu ar fi apelat la întreruperea de sarcină, alte 100 de minore ar fi devenit mame în anul 2019, dintre care 10 nici nu împliniseră 15 ani!
Conform datelor primite de la Direcția Județeană de Statistică Prahova, în anul 2019 au fost înregistrate 184 de mame a căror vârstă a fost sub 18 ani, iar în anul 2020, în perioada ianuarie – noiembrie, datele fiind provizorii – 177, cele mai multe cazuri fiind în rândul adolescentelor care locuiesc în mediul rural. În ceea ce privește vârsta la care adolescentele din Prahova au devenit mame, unele dintre acestea mai aveau un an până la vârsta majoratului, în timp ce altele s-au grăbit să ajungă la maternitate chiar în anul în care le-a fost eliberat primul act de identitate, când au împlinit 14 ani. Concret, la vârsta de 17 ani, 93 de tinere au devenit mame anul trecut, iar alte 88 în anul 2019, la vârsta de 16 ani – 56 de adolescente au născut în 2020, iar în anul 2019 – 57; la vârsta de 15 ani – 18 tinere au devenit mame anul trecut, 31 în anul 2019; la vârsta de 14 ani – câte opt minore au devenit mame atât anul trecut, cât și în 2019. Din datele valabile la nivelul anului 2019, cele mai multe mame minore – 34 – au fost din Ploiești, alte 16 fiind din Mizil, 7 din localitatea Bucov, 6 din Dumbrava, câte 5 din Vălenii de Munte, Florești și Sângeru, câte 4 din Boldești-Scăeni, Albești-Paleologu, Filipeștii de Pădure, Rîfov și lista poate continua. De asemenea, potrivit datelor, vârsta celei mai tinere mame din Prahova care a născut în anul 2020, an care a fost marcat de confirmarea pandemiei de coronavirus, a fost de… 13 ani! Dar statisticile îngrijorătoare care scot în evidență faptul că unele dintre fete devin de la vârste tot mai fragede mame nu se opresc aici, existând numeroase cazuri în care unele dintre acestea nu se află la prima naștere. Concret, dacă acum doi ani 162 de tinere au adus pe lume primul lor copil, alte 22 au fost înregistrate cu al doilea copil, cu precizarea că, din numărul total de 184 de mame minore înregistrate în anul 2019, 75 de fete în vârstă de 17 ani au adus pe lume primul lor copil, iar alte 13 al doilea copil, 49 de fete de 16 ani au fost înregistrate cu primul lor născut, iar alte 7 de aceeași vârstă cu al doilea copil. Iar anul trecut, dacă 144 de minore au fost înregistrate cu primul copil, alte 31 au avut al doilea copil, iar două – al treilea copil!
100 de adolescente au făcut întrerupere de sarcină în anul 2019
Din răspunsurile primite de la Direcția Județeană de Statistică Prahova reiese că numărul mamelor adolescente ar fi fost cu mult mai mare dacă unele dintre acestea n-ar fi apelat la întreruperea cursului sarcinii. Concret, acum doi ani 100 de minore au apelat la această procedură, 10 dintre acestea având vârsta sub 15 ani, iar restul de 90 de fete, între 15 și 19 ani.
Cele mai multe mame minore abia au terminat şcoala primară
Relevant pentru perioada în care unele tinere din Prahova au devenit mame este şi nivelul de instruire al acestora. Concret, conform statisticilor, anul trecut, dintre cele 177 de mame adolescente 73 nu aveau mai mult de școala primară, alte 69 abia terminaseră școala gimnazială, 7 – liceul, în dreptul altor 24 de adolescente apărând mențiunea ”fără școală absolvită”. Cât privește anul 2019, situația nivelului de instruire a mamelor adolescente a fost următoarea: din totalul de 184 de mame adolescente înregistrate în anul menționat, 77 au terminat școala primară, 67 – ciclul gimnazial, 8 – școala profesională, 9 aveau studii liceale, 21 apărând ca fiind fără școală absolvită.
Legat de nivelul de educație, și în raportul UNICEF dat publicității la începutul acestui an se arată că, la nivel național, persoanele cu cel mai scăzut nivel de educație au avut și cele mai multe sarcini (31,7 %), de peste trei ori mai mare decât cele care au absolvit învățământul obligatoriu sau ani de liceu. De asemenea, s-a menționat faptul că nu există o delimitare a rolului și o corelare a atribuțiilor de acțiune pentru autorități în privința sănătății reproducerii generațiilor tinere și a prevenirii sarcinilor la minore. Totodată, se arată că nu sunt implementate măsuri educative pentru grupurile de adolescenți dezavantajați social și pentru cei care au abandonat școala, ceea ce sporește riscul pentru un comportament sexual riscant și apariția unei sarcini nedorite. În context, raportul arată că sarcinile în cazul mamelor de peste 15 ani ar putea fi prevenite prin educație și programe de planificare familială adaptate cadrului socio-cultural în care trăiesc aceste adolescente. Pe de altă parte, este nevoie de o abordare complexă, multidimensională, în cadrul unor politici publice integrate care să vizeze educația sexuală, sensibilizarea comunității asupra cerințelor specifice în domeniu și asigurarea unor servicii adaptate profilului psihologic și emoțional al adolescentului. ”Concluziile raportului arată clar nevoia de măsuri complexe pe mai multe planuri și cu implicarea mai multor instituții ale statului, care trebuie să se coordoneze eficient. Sistemul de educație, cel medical, dar și autoritățile locale trebuie să acționeze, acordând o atenție sporită tinerelor din categoriile vulnerabile, în special în contextul pandemiei de COVID-19, în care vulnerabilitățile familiilor aflate la risc au crescut”, au subliniat reprezentanții UNICEF în România.