Florian Ioniţă, preşedintele Sindicatului „Diamantul” – Prahova, a explicat cadrul juridic al acestei măsuri

 

F. T.

Reprezentanţii a patru sindicate ale poliţiştilor – Diamantul, Pro Lex, Europol şi Decus – anunţă, începând de astăzi, forme de protest, membrii acestora fiind nemulţumiţi – după cum se precizează într-un comunicat de presă comun – de „îngheţarea salariilor personalului plătit din fonduri publice” şi „luarea acestei decizii în regim de urgenţă, nediferenţiat (…), care a generat o stare de nemulţumire şi demotivare profundă a poliţiştilor”.
Sindicaliştii mai acuză faptul că ”De zece ani suntem purtați cu zăhărelul când vine vorba de o salarizare echitabilă! Sondajul în rândul polițiștilor demonstrează că nu mai suntem dispuși să acceptăm să fim sacrificații de serviciu!” .
Formele de protest adopate de către cele patru sindicate sunt: „Din 11 ianuarie începem cu prima formă de protest. Fără bani din amenzi la bugetele locale, doar AVERTISMENTE! Din 18 ianuarie, refuzăm orele suplimentare, permanența, iar activitățile specifice pandemiei, pe care nu le avem ca atribuții în fișa postului, nu le mai îndeplinim. Din 25 ianuarie, intervenim doar la «112»”.
Florian Ioniţă, preşedintele Sindicatului „Diamantul” Prahova – instructor preparator formare la Catedra de pregătire juridică şi criminalistică a Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina – ne-a precizat, ieri, şi cadrul legal, adresat oamenilor legii – al aderării sindicatului pe care îl conduce la protestele care sunt preconizate să înceapă astăzi. Spicuim:”În interiorul programului de muncă, poliţistul poate fi obligat de superiori să îndeplinească doar acele activități care sunt date prin lege (…). Acolo unde vi s-a impus de superiori să efectuaţi activităţi cu izvor juridic exclusiv convenţional (cum ar fi diverse protocoale între instituţii, inclusiv privind zona Covid), deci care nu au o bază concretă în lege, sunteţi în drept să refuzați să le efectuați. Potrivit art.23 din HG 991 din 2005 (…) polițistul are datoria să se abțină de la executarea ordinelor și misiunilor vădit ilegale, având obligația de a-și informa de îndată șefii despre aceasta, pe cale ierarhică, atât verbal, cât și prin raport scris. (…)”