• Se înfiinţează funcţia de secretar general în Instituţia Prefectului

Ministrul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Attila Cseke, a declarat că, prin ordonanţa de urgenţă aprobată de Guvern, funcţiile de prefect şi de subprefect devin de demnitate publică, iar tuturor celor care ocupă temporar aceste poziţii li se va încheia mandatul, prin efectul legii.
„Reglementăm în drept ceea ce avem, de fapt, pentru că, de fapt, în realitate, avem de foarte mulţi ani, indiferent de guvernare, în funcţiile de prefect şi în funcţiile de subprefect oameni politici. Şi terminăm cu această ipocrizie, e de notorietate că oameni politici, prin diverse concursuri organizate, prin proceduri organizate, ajung în categoria funcţionarilor publici pentru a exercita în mod temporar apoi această funcţie de prefect sau de subprefect”, a explicat Attila Cseke, la finalul şedinţei de Guvern, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, inclusiv pe reglementarea Constituţiei actuale funcţia de prefect trebuie să fie funcţie de demnitate publică.
„Funcţia de prefect, conform Constituţiei României, articolul 123, alineatul 2, este aceea de a reprezenta la nivel local Guvernul. Guvernul întotdeauna este un Guvern politic, votat de o majoritate politică în Parlament, susţinut de o majoritate politică, drept urmare, inclusiv pe reglementarea Constituţiei actuale, din punctul nostru de vedere, funcţia de prefect trebuie să fie, în mod clar, funcţie de demnitate publică. Prefecţii, subprefecţii sunt numiţi de către forţele politice, de către, în cazul nostru, coaliţia aflată la guvernare. Numirile şi revocările se fac prin hotărâri de Guvern, care, la fel, sunt hotărârile unui Guvern votat, susţinut politic”, a precizat ministrul.
Attila Cseke a arătat că, potrivit ordonanţei de urgenţă adoptate, în a 30-a zi de la intrarea în vigoare a actului normativ, funcţiile de prefect şi de subprefect devin de demnitate publică.
„Se stabilesc condiţii de ocupare a acestor funcţii care privesc mai multe criterii. În principal, ele sunt legate de studii universitare şi de necesitatea de absolvire a unor programe de formare specializată, care vor fi organizate de către Institutul Naţional de Administraţie. Se introduce o derogare de maxim un an de zile pentru cei care nu au un asemenea stagiu, având în vedere că Institutul Naţional de Administraţie funcţionează din nou de anul trecut şi, evident, nu au putut fi organizate nici asemenea stagii, dar acest stagiu sau acest program de formare va trebui finalizat de către cei care vor fi numiţi în această poziţie de prefect, subprefect în termen de un an de zile, cu o sancţiune clară prevăzută în ordonanţa de urgenţă, în sensul în care încetează de drept mandatul lor, respectiv numirea lor în aceste funcţii dacă aceste programe nu sunt absolvite”, a indicat el.
În a 30-a zi de la intrarea în vigoare a OUG, a completat ministrul, tuturor celor care exercită cu caracter temporar funcţia de prefect sau subprefect li se va termina mandatul, prin efectul legii, fiind vorba despre o modificare a statutului lor.
„Sunt în total patru persoane care prin concurs au ocupat aceste funcţii de prefect, respectiv de subprefect şi au această calitate de înalt funcţionar public. Conform legii, pe legea generală, Codul administrativ, li se vor aplica (…) decizii de mobilitate a înalţilor funcţionari publici”, a completat Cseke Attila.
Prin OUG adoptată de Guvern se înfiinţează funcţia de secretar general în instituţia prefectului.