N.D.
Cu prilejul aniversării Zilei Unirii Principatelor Române, în data de 24 ianuarie a.c., Primăria și Garnizoana Ploieşti organizează o serie de manifestări. Astfel, în contextul acestei sărbători naţionale, în faţa sediului municipalităţii ploieştene din Piaţa Eroilor nr.1A, mâine, începând cu ora 10.30, se va desfăşura o acţiune pentru a marca celebrarea a 162 de ani de ani de la Unirea Principatelor Române. La eveniment vor participa oficialităţi locale, iar în prezenţa acestora, garda militară va desfăşura ceremonialul salutării drapelului de luptă şi se va intona Imnul Naţional al României. Ulterior vor fi susținute alocuțiun, iar la finalul manifestărilor se vor depune buchete de flori la statuia domnitorului Al. I. Cuza din fața sediului municipalității. Totodată, în aceeaşi zi, la sediul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova se vor desfăşura manifestări similare. Concret, la ora 11.00, va avea loc vernisajul expoziţiei temporare „Alexandru Ioan Cuza şi Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie 1859”, urmat de depuneri de flori la busturile domnitorilor din curtea instituţiei. Evenimentul, cu o deosebită semnificaţie istorică, va fi sărbătorit şi în mediu virtual, pe paginile de facebook ale Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi ale secţiilor sale muzeale, pe site-ul muzeului www.histmuseumph.ro. şi pe www.instagram.com/muzeul.de.istorie.ploiesti/.
De asemenea, și Centrul Județean de Cultură Prahova, instituție subordonată Consiliului Județean Prahova, va marca mâine Ziua Unirii Principatelor Române. Potrivit directorului instituției, Anișoara Ștefănucă, din cauza pandemiei, acțiunile nu se vor putea desfășura cu public, acestea putând fi vizionate online, prin intermediul paginii de Facebook a instituției, ttps://www.facebook.com/centruljudeteandeculturaprahova. Astfel, cei interesați vor putea urmări, începând cu ora 11.00, mai multe programe artistice susținute de elevii Școlii Populare de Arte din cadrul Centrului Județean de Cultură Prahova, cursanți ai claselor externe de canto muzică populară de la Drajna și Măneciu, precum și cursanți ai claselor externe de dans popular de la Vărbilău și Cocorăștii Mislii.
Unirea Principatelor Române, cunoscută și ca Mica Unire, are o însemnătate deosebită în conștiința poporului român. Unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor țări, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.