Aristotel Bunescu
Motto: ,,Pictura este un act dureros de realizare a unui echilibru între viziunea interioară, virtuozitate și mister” – Pablo Picasso
Anul 2021 a pornit cu dreptul în domeniul picturii. Astfel, Daniela Moraru, membră a Filialei UAP Ploiești, este autoarea primei expoziții ce poartă titlul „Art show”.
Oamenii care palpită pentru armoniile cromatice amplasate între elegante rame pot vedea, până la data de 3 februarie, la Galeriile de artă din Ploiești, 42 de valoroase tablouri semnate de Daniela Moraru.
Sunt naturi statice, portrete și peisaje ce poartă sigiliul de aur al talentului său evident, recunoscut și cu impact geografic din ce în ce mai mare. Anul trecut, spre exemplu, iubitorii de pictură din Paris, includ aici atât criticii de artă, dar și simplii oameni care intră galerii pentru a mai da puțin farmec existenței lor cotidiene, au avut posibilitatea să vadă, la ei acasă, cum pictează Daniela Moraru.
Domnul Valter Paraschivescu, președintele Filialei UAP Ploiești, a spus despre expoziția de la debutul lui 2021: ,,Avem în fața noastră dovada unei picturi dominată de echilibru, unitate și omogenitate. Este o evoluție susținută în timp, de mare impact cu această nouă expoziție. Sunt lucrări vibrante, în tușe impresioniste, în culori complementare “.
Cei care nu sunt de specialitate au reacționat și ei în ton. Iată un exemplu relevant: Camelia Neagu, filolog. ,,Felicitări, excepțional, în lumea asta întunecată, cu pana îngerului colorezi sufletele noastre. Mulțumim!”.
Semnatarul acestor rânduri a avut privilegiul să cunoască de mult timp, fie la Ploiești, fie la Vălenii de Munte, ori chiar la București, pe Daniela Moraru. La rândul meu am fost plăcut impresionat nu numai de viziunea sa plastică, dar și de viața sa cotidiană trăită intens pentru cei apropiați prin grade de rudenie, ori sentimente alese. Dar și pentru cei de departe în spațiu și timp, la sufletul cărora ajunge ușor prin intermediul tablourilor.