F.T.

Potrivit unui comunicat al Políţiei Române, date fiind condiţiile meteo nefavorabile din această perioadă – precipitații în cea mai mare parte a țării sub formă de ploi, lapoviţă şi ninsori – pentru evitarea oricărui eveniment rutier, reprezentanţii instituţiei îi sfătuiesc pe conducătorii auto să respecte următoarele reguli: „Acolo unde partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini, trebuie folosită frâna de motor. În niciun caz nu trebuie bruscate comenzile!; Pentru a putea opri în condiții de siguranță, atunci când autovehiculul care circulă în față frânează brusc, trebuie mărită distanța în mers; Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante; În condiţiile unui trafic aglomerat, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule; În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii, lapoviţei sau ninsorii, folosirea luminilor de toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.În aceste condiţii, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă; În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale”.
Şi pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor. Informații actualizate despre situația traficului pot fi găsite pe siteul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: www.politiaromana.ro/ro/info-trafic.