Onor şi aplauze şi pentru eroii din linia I din spitalele prahovene
Nicoleta Dumitrescu
Manifestările organizate ieri, la Ploiești, în fața Catedralei ”Sf. Ioan Botezătorul”, de la ora 12.00 la ora 12.35- interval orar în care în toată țara au avut loc, în același timp, acțiuni dedicate zilei de 1 Decembrie- au demonstrat că Ziua Națională a României nu înseamnă doar paradă militară, discursuri ori tradiționala fasole cu cârnați. Înseamnă mai ales recunoștință – demonstrată, arătată și rostită cu voce tare – atât eroilor patriei care s-au jertifit pentru realizarea unui ideal național, așa cum a fost Marea Unire din 1918, cât și eroilor din zilele noastre – cei din linia I, din domeniul Sănătății. Iar acest lucru s-a văzut ieri în centrul Ploieștiului, unde manifestările concentrate în 35 de minute – care au reunit salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului Național, oficierea serviciului religios și scurte alocuțiuni din partea oficialităților – au fost mult mai emoționante, fiind pentru prima dată când Ziua Națională a României s-a desfășurat sub semnul pandemiei și al restricțiilor sanitare, motiv pentru care au lipsit nu doar parada militară, ci și sutele – poate chiar miile- de persoane care, cu ani în urmă, puteau fi văzute de-o parte și de alta a celui mai important bulevard din oraș. Iar ploieștenii au înțeles să respecte rigorile impuse, mai ales cele care vizau că adunările publice se pot organiza cu maximum 100 de persoane, cei veniți să vadă ieri, de la depărtare, manifestările din fața Catedralei fiind destul de puțini, purtând mască și fiind destul de distanțați, chiar dacă unii dintre ei veniseră inclusiv cu copiii care purtau în mână steaguri tricolore. Pe un soare extrem de generos, manifestările au avut o încărcătură aparte și la rostirea rugăciunilor preoților care au oficiat serviciul religios, dar mai ales la rostirea rugăciunii ”Tatăl nostru”, care s-a auzit într-un fel aparte în liniștea din centrul orașului, fiind spusă cu voce tare și de cei prezenți. Iar totul a fost aparte, ieri, la aceste manifestări, și datorită faptului că respectul, recunoștința și rugăciunile arătate și rostite au fost și pentru eroii de astăzi, așa cum s-a menționat, pentru ”eroii care își riscă viața luptând cu pandemia COVID-19”, dar și ”pentru toți semenii noștri, inclusiv cei din domeniul Sănătății, care nu au putut câștiga acest război cu noul virus”. De altfel, în scurtele lor alocțiuni, primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, și prefectul județului, Cristian Ionescu, au ținut să evidențieze efortul și devotamentul celor din linia I, din sistemul sanitar, în lupta cu coronavirusul. ”Este un an greu, care ne-a pus la grele încercări pe toți. Așa cum se știe din veacuri, împreună, ca națiune, vom reuși să trecem și peste această situație. Sper că vom intra ușor, dar sigur, în normalitate în 2021, și să ne fie bine. Este o obligație de onoare, însă, în aceste vremuri pe care le trăim, ca să ne închinăm și în fața celor din prima linie, din sistemul de sănătate din Prahova. Cu tot respectul le adresez mulțumiri pentru tot ceea ce au făcut pentru prahoveni. Le mulțumesc și ploieștenilor care au înțeles că această sărbătoare de 1 Decembrie s-a desfășurat într-un alt mod, cu restricții, de care au ținut cont. La mulți ani, români! La mulți ani, România!”, a ținut să declare primarul Ploieștiului. De altfel, în semn onoare pentru cei din linia I, pentru prima dată la o manifestare dedicată zilei de 1 Decembrie, cei din sistemul sanitar au avut calitatea de invitați de onoare, fiind și pentru prima dată când delegații ale conducerilor instituțiilor sanitare au depus coroane înaintea celor din instituțiilor publice și de stat. Astfel, în aplauzele asistenței, au depus coaroane delegații de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, de la Spitalul CFR Ploiești, de la Spitalul Municipal Câmpina, de la Serviciul de Ambulanță, Centrul de Transfuzie Ploiești, Direcția de Sănătate Publică Prahova, Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, în fapt, spitalele și instituțiile ai căror reprezentanți, în ultimele nouă luni, s-au aflat pe baricade în lupta cu cel mai mare dușman al omenirii.