F. T.
La sfârşitul săptămânii, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier și ai Serviciului Rutier Ploiești au organizat acțiuni atât în municipiu, cât și pe raza comunelor Barcănești şi Puchenii Mari, pentru combaterea principalelor cauza generatoare de accidente rutiere, verificarea legalității transportului public de persoane și, nu în ultimul rând, verificarea măsurilor legale impuse prin legislația specifică stării de alertă în contextul răspândirii SARS-COV.
Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Prahova, „în cadrul acţiunii care a avut loc sâmbătă, 5 decembrie a.c., au fost controlate 130 de autovehicule, dintre care 75 destinate transportului public în comun.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate peste 50 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 18.000 de lei. Totodată, au fost reținute 10 permise de conducere”.
În acelaşi comunicat al poliíei prahovene se mai menţionează: „Sănătatea și siguranța întregii comunități sunt prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că vor fi desfășurate și în perioada următoare activităţi de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a preveni răspândirea virusului SARS-COV-2 și pentru a proteja cetăţenii. Recomandăm, aşadar, tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri!”