Florin Tănăsescu
Paris. Vestele galbene au căzut la un compromis cu Macron. „Aşa e de bon ton”, aud în cârciuma unde se discutau idei, nu se bârfea. „Rezon”, a zis un altul. Vin Sărbătorile.
La masă sunt cu Scarlet O’Hara şi încă altcineva. Amândouă beau cafea. Vorbesc despre renaştere.
– Încăpăţânarea asta a ta va face din Notre Dame ce-a fost odată. Garcon, adu-i o cafea şi amărâtului ăsta !, comandă străina.
Amărâtul eram eu. Nu ştiam cine e dom’şoara…
– Moara de Vânt. Verişoară-mea. N-o cunoşti? Acolo, la voi, fiecare om poartă nu doar o cruce, ci şi-o moară de vânt în suflet, îmi spune O’ Hara.
Paris. Vestele galbene au făcut legământ să nu tulbure luminile oraşului. Vin Sărbătorile. Eu sorb din cafea. La masă vine unul cu vioara.
– Vă cânt ceva?
– Ceva de Edith Piaf!, mă bag în seamă ! „Je ne regette rien”. O ştii ?
– Nu cunosc decât „Rapsodia păgână”. De regretat, avem amândoi ce regreta.
Era Enescu. Cel care urma să moară, uitat de toţi, uitat în special de ţară. Părăsit ca un „câine”, lângă un câine.
– Paris. Luminile oraşului înfloresc. Vestele galbene, vestele roşii, vestele albastre – se duce vorba prin local – au găsit terenul ideal pentru scandal: România.
Sorb din cafea, tragând cu ochiul la Moara de Vânt. E frumuşică. Nu e de lepădat nici vaporoasa din ” Pe aripile vântului”. Doar că ea mereu m-a înşelat, spunându-mi: „Şi mâine va fi o zi!”. Dar, 30 şi ceva de ani, a doua zi a fost tot noapte.
Noapte cu Moara de Vânt, ducând o luptă pe viaţă şi pe moarte. Mereu învinşi, mereu trăind în concubinaj cu tisteţea, mereu sperând la nimic.
– Ştii, când mă gândesc că iar mă-ntorc acolo… Parcă m-apucă mila. Eu am impresia că şi copiii se nasc având în genă, surori de-ale mele: mori de vânt!, vorbeşte dom’şoara, învârtind degetul pe buza ceştii de cafea cu conturul ţării bieţilor Enescu, Brâncuşi, Eminescu…
Paris. Vestele galbene au făcut un compromis.
România. Acolo – adică, aici – şi mâine, teoretic, va fi o zi. Şi Sărbători de Iarnă vor fi. Şi lumini prin oraşe. Şi pe urmă?
Pe urmă iar o noapte. Sau mai multe. Fiecare om poartă o cruce în spate. Este destinul său.
Soarta neamului de pe acest pământ? „Lupta cu inerţia”? Aiurea!
Lupta cu morile de vânt!