• 14 localități sunt „libere de coronavirus”!

 

N. Dumitrescu

După o bună perioadă de timp, orașele de pe Valea Prahovei, cele două municipii, dar și alte localități din Prahova scapă de scenariul roșu, impus de incidența mai mare de 3 cazuri de îmbolnăvire cu noul virus la 1000 de locuitori, astfel că acestea vor prinde Revelionul cu restricții sanitare ceva mai blânde. Confirmarea a venit în urma ședinței de ieri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova, care s-a întrunit într-o nouă ședință extraordinară, ce a vizat o serie de noi măsuri impuse de contextul actual al evoluției pandemiei cu noul coronavirus. Concret, în localitățile Ploiești, Câmpina, Azuga, Băicoi, Boldești Scăeni, Bușteni, Sinaia, Adunați, Ariceștii Rahtivani, Bănești, Bărcănești, Blejoi, Brazi, Brebu, Bucov, Cărbunești, Cornu, Gherghița, Gorgota, Lapoș, Mănești, Olari, Păulești, Poienarii Burchii, Posești, Puchenii Mari, Sălciile, Scorțeni, Târgșoru Vechi, Telega, Valea Călugărească a fost înregistrată o incidență cumulată mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori. Mai exact, la Ploiești, incidența este de 2,52/1000 de locuitori, la Câmpina – 1,95/1000 de locuitori, la Bușteni 2,72/1000 de locuitori, la Sinaia 2,49/1000 de locuitori, Azuga 1,91/1000 de locuitori, Comarnic 1/1000 de locuitori, la nivelul județului incidența cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile), raportată la 1000 de locuitori, fiind de 1,72. În toate localitățile menționate care au ieșit din planul roșu, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, fiind valabile, de asemenea, și alte măsuri ce vizează desfășurarea unor anumite activități. Astfel, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului; organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale este interzisă; activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00; activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00; activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului. Prevederile menționate intră în vigoare de astăzi, 29 decembrie, și vor fi valabile pe o perioadă de 14 zile, respectiv până pe data de 11 ianuarie 2021.
Pe de altă parte, Instituția Prefectului a anunțat că în patru localități prahovene, respectiv Balta Doamnei, Dumbrăvești, Plopu, Șirna s-a înregistrat o incidență cumulată mai mare de 3 cazuri la 1000 de locuitori, ceea ce înseamnă că măsurile valabile pentru localitățile menționate mai sus, care au scăpat de scenariul roșu, nu sunt valabile și pentru acestea. Mai trebuie adăugat faptul că sunt și localități prahovene care sunt ”libere de coronavirus”, respectiv nu au nici măcar un singur caz de îmbolnăvire cu noul virus, fiind vorba despre: Apostolache, Bătrâni, Boldești-Grădiștea, Călugăreni, Cosminele, Gornet, Gura Vadului, Jugureni, Salcia, Sîngeru, Ștefești, Talea, Tătaru și Vadu Săpat.