România U21 a obținut o nouă calificare la Campionatul European, a doua consecutivă, după o campanie în care s-a clasat pe locul 2 într-o grupă cu Danemarca, Ucraina, Finlanda, Irlanda de Nord și Malta!
Tricolorii U21 au încheiat preliminariile cu 20 de puncte, după ce au obținut 6 vctorii și 2 remize, pierzând doar două meciuri, ambele în deplasare, 0-1 în Danemarca și în Ucraina. Punctajul obținut a fost suficient pentru ca tricolorii să se numere între cele mai bune cinci locuri doi și să își asigure prezența la EURO 2021.
România U21 a fost condusă în această campanie de doi selecționeri: Mirel Rădoi și Adrian Mutu, fiecare obținând câte 10 puncte în grupă.
Echipa a reușit să marcheze 22 de goluri în cele 10 meciuri, cu unul mai mult chiar și decât Danemarca, formație ce a câștigat grupa.
În preliminarii, cei doi selecționeri au convocat în total 52 de jucători pentru cele 6 acțiuni ce au avut loc. Dintre aceștia, 13 nu au bifat niciun minut.
Ca un detaliu inedit, Andrei Rațiu este singurul dintre cei 52 de convocați care nu a evoluat deloc în România. Fundașul a fost crescut de Vilarreal (Spania) și transferat ulterior de ADO Den Haag (Țările de Jos). Alt jucător crescut în străinătate e Alexandru Pașcanu, care a jucat însă pe perioada preliminariilor la CFR Cluj și FC Voluntari, în România.
Cei mai buni marcatori ai echipei au fost Valentin Mihăilă, cu 5 goluri, urmat de Dennis Man, cu 3 reușite, jar cel mai tânăr jucător utilizat: fundașul Radu Drăgușin (care a debutat oficial și la Juventus Torini) a debutat în meciul Finlanda – România (1-3) la vârsta de 18 ani și 7 luni!
De remarcat și prezența unui ploieștean, jucător crescut de Petrolul, Mihai Velisar (foto), în această campanie de calificare, actualul fundaș stânga de la Gaz Metan Mediaș având speranțe ca va rămâne în atenția selecționerului Adrian Mutu și la turneul final.
CEI 52 DE JUCĂTORI CONVOCAŢI ÎN PRELIMINARIILE EURO 2021
Portari: Marian Aioani (Chindia), Teodor Axinte, Ștefan Târnovanu (Poli Iași), Cosmin Dur-Bozoancă (U Cluj), George Micle (FC Argeș), Horațiu Moldovan (UTA), Ionuț Rus (Turris-Oltul), Andrei Vlad (FCSB);
Fundași: Andrei Rațiu (Villarreal – Den Haag), Andrei Chindriș, Denis Haruț (FC Botoșani), Radu Boboc, Virgil Ghiță (Viitorul), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Alexandru Pașcanu (CFR Cluj, FC Voluntari, Ponferradina), Constantin Dima (Astra),Radu Drăgușin (Juventus), Ricardo Grigore (Dinamo), Raul Opruț (FC Hermannstadt), Mihai Velisar (Gaz Metan), Ștefan Vlădoiu (Universitatea Craiova);
Mijlocași: Tudor Băluță (Brighton, Den Haag, Dinamo Kiev), Carlo Casap, Andrei Ciobanu, Marco Dulca, Alexandru Mățan (FC Viitorul), George Cîmpanu (FC Botoșani – Universitatea Craiova), Valentin Mihăilă (Universitatea Craiova), Alexandru Dobre (Wigan), Vlad Dragomir (Perugia), Denis Drăguș (Standard Liege – Crotone), Ianis Hagi (Glasgow Rangers), Cătălin Itu (CFR Cluj), Claudiu Petrila (CFR Cluj – Sepsi), Marius Marin (Pisa), George Merloi, Adrian Șut (Clinceni), Olimpiu Moruțan, Răzvan Oaidă, Darius Olaru, Gabriel Simion (FCSB), Ion Gheorghe (FC Voluntari);
Atacanţi: Nicolae Carnat, Valentin Costache (CFR Cluj), Florinel Coman, Dennis Man (FCSB), George Ganea (Viitorul), Robert Moldoveanu, Mihai Neicuțescu (Dinamo), Adrian Petre (Esbjerg), Andrei Sîntean (Sepsi), Louis Munteanu (Fiorentina).
TOP 10 FOTBALIȘTI DUPĂ MINUTE JUCATE ÎN PRELIMINARII
Andrei Vlad 720 minute
Alexandru Pașcanu 713
Dennis Man 616
Darius Olaru 548
Andrei Ciobanu 530
Radu Boboc 526
Marius Marin 523
Andrei Chindriș 507
Denis Haruț 450
Valentin Mihăilă 420