F. T.
Puneam, ieri, sub semnul întrebării faptul că la Mărginenii de Jos (comuna Filipeştii de Târg) ar fi avut loc o crimă.
Tragicul eveniment – aveam să aflăm de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova – era instrumentat de către un procurorul de caz, însă, din motive care ţineau de o posibilă împiedicare a anchetei, urma să fie prezentat într-un comunicat.
Ieri, oficial, informaţii despre acest caz au fost postate pe site-ul instituţiei. Îl prezentăm în integralitate: „În data de 10.12.2020, în jurul orelor 22, 15, pe raza localității Mărgineni, pe fondul unui conflict anterior, între numiții C.S. și M.M.A. a avut loc o altercație, aceștia lovindu-se reciproc cu un cuțit. Cei doi au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Ploiești pentru acordarea de îngrijiri medicale. Numitul M.M.A. a suferit leziuni ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de 25-30 zile, iar numitul C.S. un număr de 92-95 zile de îngrijiri medicale. Ulterior, la data de 12.12.2020, numitul C.S. a decedat.
În prezent, în cauză se fac cercetări de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova pentru săvârșirea infracțiunilor de omor (victimă C.S.) și tentativă la omor (victimă M.M.A.), în vederea stabilirii împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care să contribuie la aflarea adevărului în procesul penal”.