Sfântul Cuvios Patapie a trăit în sec. al VII-lea, fiind originar din Tebaida Egiptului. Văzând încă de timpuriu deșertăciunea lumii a ales viață călugărească, nevoindu-se mulți ani în pustia Egiptului. Aici s-a închinat vieții monahale, urmând lui Hristos și petrecând întru toate nevoinţele trupului și duhului spre curățirea de patimi a omului lăuntric. Auzind oamenii despre virtuțile Sfântului Patapie, au început să vină în număr mare la locul de nevoință al sfântului, spre a dobândi de la el ajutor și alinare vieții lor chinuite. Temându-se însă de laudă oamenilor și gândind că se va putea ascunde mai bine de oameni în mijlocul unei marii metropole decât în pustie, a mers la Constantinopol. Aici și-a ridicat o mică colibă în apropiere de Biserica Vlaherne. Ascuns în spatele zidului colibei lui și necunoscut de nimeni, el și-a continuat viața lui de nevoință sihăstrească ca și când ar fi fost în pustie. Însă lumina nu poate fi ascunsă sub obroc. A venit la Sfântul Patapie, purtat de rânduiala dumnezeiască, un copil orb din naștere. Sfântul Patapie s-a milostivit de el, s-a rugat lui Dumnezeu, iar copilul și-a recăpătat vederea. Minunea aceasta l-a făcut cunoscut și vestit pe Sfântul Patapie în tot Constantinopolul, iar oamenii au început din nou să-l caute în număr mare pe cuvios spre a dobândi vindecare, mângâiere și povață. Sfântul Patapie l-a vindecat pe un înalt demnitar de idropică făcând semnul crucii asupra lui și ungându-l cu untdelemn sfințit. Făcând cu mâna semnul crucii asupra unui tânăr, el a scos din el un diavol care îl chinuise vreme îndelungată. Multe alte minuni a săvârșit Sfântul Patapie, toate cu rugăciunea, întru Numele lui Hristos și prin semnul Sfintei Cruci. Potrivit Tradiției, moaștele Sfântului Patapie au fost așezate într-o criptă, la o mănăstire, pentru a fi ferite de profanare. Cripta se află lângă un paraclis în care se oficiau slujbe în cinstea sfântului. În anul 1904, când s-a purces la lărgirea spațiului liturgic, s-au dărâmat pereții și s-au descoperit moaștele Sfântului Patapie.
