Nicoleta Dumitrescu
Cu siguranță, rezultatele alegerilor parlamentare din acest an vor mai fi întoarse pe toate fețele multă vreme de acum încolo. Sunt mulți cei care susțin că se pricep inclusiv la fotbal, iar când vine vorba despre partide, comentatori sunt pe la toate colțurile străzilor.
Într-un an cum nimeni nu credea că poate să fie, din cauza pandemiei, într-un fel era de anticipat că prezența la urne o să fie mult mai mică. Dar atât de redusă încât să fie cel mai mare absenteism din istoria alegerilor parlamentare cu siguranță niciun lider de partid care a avut liste cu candidați nu se aștepta! Luni seară, într-o scurtă apariție televizată, șeful statului avea să-și recunoască și o proprie vină în ceea ce privește numărul mare de buletine de vot care n-au cunoscut atingerea mâinilor acelora care au refuzat să vină la urne dar mai ales a ștampilei cu mențiunea ”Votat”. Pentru ca, ulterior, după o oră, și premierul Ludovic Orban să anunțe că renunță la mandat. În ultimul caz, necramponarea de nicio funcție, mai ales de aceea de șef de Guvern, cum a pretins demisionarul, fiind confirmarea asumării tuturor greșelilor liberalilor atât în ceea ce privește guvernarea, cât și rezultatele alegerilor, fără să mai fie așeptate și rezultatele finale, cele comunicate de către BEC.
Și, considerând că au pierdut doar o bătălie, chiar dacă este mai mult decât importantă, nu și întreg războiul, cei din PNL nu se lasă dați la o parte de la putere, ignorându-i, pe față, pe cei de la PSD, deși ei au luat cele mai multe voturi de la electorat, fiind declarați adevărații câștigători ai scrutinului din 6 decembrie.
Dincolo de strategiile care se vor face în cadrul partidelor care au întrunit pragul electoral necesar pentru ca și candidații lor să ajungă să ocupe locurile din Camera Deputaților și Senat, de găsirea răspunsului cum de-a ajuns AUR să scoată pe tușă partide și președinți de partide cu ceva vechime în Legislativ, liderii n-ar trebui să ignore însă, în timpul negocierilor pentru noul Guvern, pe principalul partid ce și-a făcut simțită prezența chiar la votul de duminică: Partidul absenților, al absenților de la urne!
Sunt mulți, foarte mulți, după cum s-a văzut, iar motivul pentru care nu au vrut ca pe data de 6 decembrie să pună mâna pe ștampila de vot a fost, de departe, cea mai importantă pentru fiecare membru în parte. Și nici n-ar fi prea greu de ghicit motivele, în mare parte fiind, de fapt, o traducere, la scară largă, națională, a absenței de verticalitate a politicienilor ajunși parlamentari; a lipsei multitudinii de tronsoane de autostradă și șosele mult anunțate de ani și ani; a lipsei spitalelor, anunțate că se vor construi tot în programele electorale și de guvernare ale partidelor; a lipsei de aparatură și oameni în sistemul sanitar; a lipsei de echipamente IT, inclusiv de alimentare cu energie electrică în casele în care copiii multor familii învață în sistem on-line; în lipsa de empatie, de curaj, de inteligență, experiență și știință de carte. De toate aceste lipsuri au avut parte și încă mai au, de zeci de ani încoace, toți cei care, pe data de 6 decembrie, s-au declarat ca făcând parte din Partidul absenților. Al absenților de la vot pentru că, deși acest an a fost marcat de pandemie și de toate efectele ei negative, în campania electorală pentru alegerea noilor parlamentari, românii au avut parte de aceeași clasică ofertă ca în foștii ani electorali. Ofertă din care n-au lipsit autostrăzile, măririle de salarii și ale punctului de pensie, construirea de spitale și de câte și mai câte! Iar rezultatul acestor oferte și nu numai s-a constatat, cel mai bine, la votul de duminică.