Luiza Rădulescu Pintilie

 

A ieşit, de curând, de sub tipar,  o nouă carte semnată de scriitorul  şi jurnalistul Lucian Avramescu, purtând titlul „Confesiunile unui mut care a vorbit cândva”. O carte ale cărei file s-au scris, mai întâi, într-un  cald şi apropiat dialog cotidian  al distinsului autor cu iubitorii scrisului său, cărora le-a împărtăşit,   ca o  spovedanie la ivitul zorilor, sub semnul prieteniei din lumea virtuală a facebook-ului,    neaşteptata pierdere a darului vorbirii,  sub povara unei suferinţe care nu s-a lăsat descoperită de  unii dintre cei mai renumiţi medici, primind  aproape în timp real, de la destinatarii mărturisirilor sale,  numeroase dovezi că are cu asupră de măsură harul  rostirii chiar şi  aşa, nespunând cuvintele , ci doar  dându-le  moderna caligrafiere a tastelor de laptop şi toate înţelesurile câte le ştiu gândul şi sufletul său şi că, oriunde s-ar afla, ei le aud perfect!

Dumnezeu m-a făcut să vorbesc, oamenii m-au făcut să tac, spunea cineva,  iar Lucian Avramescu a rescris, cu priceperea sa de a  mânui cuvintele- făcându-le, de-a lungul timpului,  când  dulce vers de iubire, când pagină densă de roman  şi teatru, când tăios bisturiu jurnalistic , când pătrunzătoare  rostiri ce au răsunat pe mari scene şi stadioane-  în acelaşi stil inconfundabil, până şi această constatare de viaţă, încât  vorbirea  ce i-a fost dăruită şi  l-a însoţit, cu toată bogăţia sa de sensuri, dumnezeieşte,  până în urmă cu un an, să nu se frângă  cu totul într-o muţenie definitivă, ci, găsind ecou în atâtea şi atâtea inimi, să devină   de fapt doar o  tăcere… nerostitoare a pronunţiei vorbelor spre a le da, prin scris, cu atât mai multă forţă, frumuseţe, emoţie, adevăr şi trăire. Nu degeaba  marele Cicero a spus că tăcerea este de fapt  una dintre marile arte ale conversaţiei, iar altcineva o aşeza, după cuvânt, drept a doua mare putere a lumii !

„Eu nu mi-am pierdut vocea gloriei, ci vocea de zi cu zi. E un fel de a doua respiraţie, fără de care te sufoci”,  le-a mărturisit autorul mai întâi  prietenilor săi, apoi confesiunea aceasta s-a   întipărit în cerneala tipografică a cărţii tocmai apărute şi ca un act de curaj de a se înfăţişa lumii în conturul  unei radiografii citibile şi în termeni medicali, dar şi în aceia ai  celui mai pur omenesc.

“Mut fiind, constat că am timp să vorbesc mai mult cu mine. Amintirile capătă patina veche a obiectelor de muzeu. Cui mai fac ele trebuinţă, mă întreb din nou, privind ramele descojite în care pun la rând cuvintele pe care nu le voi mai rosti”, mai scrie în aceeaşi carte pe care   scriitorul  Lucian Avramescu o defineşte a fi „cartea durerii și bucuriei mele de a supraviețui unei încercări pentru care viața nu mă preparase” şi roman al „suferinței mele învinse prin iubire”,  iar răspunsul neîntârziat  pe care l-a primit de la  cei cu care a dialogat zilnic  a fost exact acesta: al unui val de  susţinere, de încurajare, de îndemn spre speranţă, de certificare a faptului că scrisul său, vindecător  pentru sine, îi vindecă  de fapt şi pe alţii de suferinţe trupeşti şi sufleteşti.

“Ajuns prizonier al scrisului, tac vorbind cu iluzia că mă ascultă cineva”, le-a spus într-o dimineaţă aceloraşi prieteni  şi   bucuria cu care a fost aşteptată cartea sa   e dovada că  nu e deloc iluzie, ci cea mai frumoasă dintre certitudini ,  aceea că,  fără a  le  rosti, ci doar scriindu-le, cuvintele sale au rămas întregi  în sensul şi rostul lor, ba, îndrăznesc să adaug că neauzirea lor  abia lasă netulburată liniştea înţelegerii adânci a înţelesurilor lor pentru cei care vor să le pătrundă cu adevărat. Iar fiecare dintre cele 400 de pagini ale cărţii este o dovadă în sine, aşa cum toate laolaltă dau confesiunilor  scriitorului  Lucian Avramescu certitudinea că  un cuvânt  poate rămâne la fel de întreg  atunci când  spunerea lui doar în gând şi caligrafierea lui pe albul colii stau  în fapt sub semnul unui rar şi dumnezeiesc har.

Cartea  „Confesiunile unui mut care a vorbit cândva” a început deja să plece către unii dintre cei care au citit, filă cu filă, manuscrisul dialogului din zori de zi,  dar ştiu    cât de nepreţuită e mai ales  bucuria de a răsfoi, în răstimpuri,  iar şi iar,  pagini păstrătoare de parfum de cerneală tipografică . Cei care doresc, la rându-le, să cumpere cartea, îi pot scrie, pe adresa de mail,  chiar autorului – lucian.avramescu@yahoo.com, şi pot primi un exemplar cu autograful acestuia.