Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a emis ordinul prin care au fost aprobate programele şcolare pentru 425 de discipline din învăţământul special, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, noile programe vor intra în vigoare începând cu anul şcolar 2021-2022.
„Aceste programe şcolare pentru învăţământul special sunt elaborate în baza planurilor-cadru aprobate prin Ordinul nr. 3.662/2018 şi reprezintă o premieră prin prisma faptului că, faţă de ceea ce exista anterior, acestea sunt concepute ţinând seamă de tipurile de dizabilitate, şi nu de gradele de deficienţă”, afirmă sursa citată.
Astfel, prin intermediul acestor 425 de programe şcolare, se va urmări parcursul educaţional la nivel preşcolar, primar şi gimnazial pentru copiii cu: * dizabilităţi intelectuale grave, severe şi/sau asociate; * dizabilităţi intelectuale moderate, grave, severe şi/sau asociate; * dizabilităţi senzoriale multiple;* dizabilităţi auditive; * dizabilităţi vizuale; * dizabilităţi locomotorii.
Conform aceleiaşi surse, din cele 425 de programe şcolare aprobate, 71 sunt în limba maghiară.
Totodată, au fost elaborate şi programele şcolare pentru elevii din centrele de detenţie, centrele educative şi penitenciare.
MEC reaminteşte că, potrivit art. 53 din Legea educaţiei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, învăţământul special dispune de planuri de învăţământ, de programe şcolare, de programe de asistenţă psihopedagogică, de manuale şi de metodologii didactice alternative, adaptate tipului şi gradului de dizabilitate, aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.