Primăria Ploiești a anunțat că la nivelul orașului va avea loc o nouă campanie ce vizează activități de deratizare pe domeniul public. Aceasta se va desfăşura în perioada 8 – 16 decembrie și va fi realizată de către operatorul S.C. Coral Impex S.R.L , produsul utilizat fiind pentru combaterea rozătoarelor. S-a menționat că, suplimentar, vor putea fi utilizate și alte substanțe avizate de Ministerul Sănătății, acțiunile fiind desfășurate în conformitate cu toate prevederile legale în materie. Municipalitatea a precizat însă faptul că, pentru ca activitatea de deratizare să fie eficientă, aceasta trebuie efectuată în mod unitar, la nivelul întregii localități, atât pe domeniul public, cat și pe cel privat. În acest sens, reprezentanții autorității locale au făcut apel către cetățeni, asociații de locatari sau proprietari, agenți economici și instituții publice ca să efectueze activitatea de deratizare pe proprietăți, în clădiri și în subsolul blocurilor, concomitent cu acțiunea menționată.
În cazul în care condițiile meteorologice vor împiedica desfășurarea acestor acțiuni, perioada de efectuare a serviciilor de deratizare va fi prelungită.