Autori: Ionuţ-Mihăiţă OCOLEANU
Marius-Daniel BOJOR
Fotografii: prof. Vasile ȘOIMARU
Am primit la redacţie, sub semnătura domnului Ionuț-Mihăiță OCOLEANU- cercetător al arhivelor militare despre Cotul Donului, Stalingrad și Stepa Calmucă, președinte al Asociației Memoriei „Cotul Donului 1942”, un amplu articol realizat alături de un grup de autori privind fostul Cimitir al eroilor din 1942 de la Cotul Donului, din cătunul Gromki, Raionul Volgograd , cu precizarea că în listele anexe care însoţesc articolul apar şi numele unor militari care au făcut parte din regimente din Ploieşti.
Cum despre luptele din stepele de la Cotul Donului s-a vorbit, de-a lungul timpului, şi prin casele prahovenilor fiindcă au fost numeroase familiile care au dat tributul lor, am considerat că se cuvine să găzduim în paginile ziarului nostru rememorări ale aceastui moment de jertfă şi de sacrificiu al bravilor ostaşi români şi neam şi ţara lor. Şi cum tocmai am sărbătorit, pe 1 Decembrie, ziua cea sfântă a ţării, cu atât mai potrivită ni se pare o asemenea rememorare, mai ales pentru cei tineri.
Tabel de eroi înhumaţi în Cimitirul Gromki, până la data de 26.X.1942
200. Drăghici Ioan Subof.instr. -Reg.7 Dorob. 27.IX.1942
201. Giublan Dumitru Fruntaș 1938 Reg.7 Dorob. 27.IX.1942
202. Tebel Gheorghe Soldat – Reg.7 Dorob. 25.IX.1942
203. Pascu Alexandru Soldat 1933 Reg.7 Dorob. 26.IX.1942
204. Mihăilă Ion Fruntaș 1936 Reg.7 Dorob. 26.IX.1942
205. Neagu Ghe. Ioan Soldat 1943 Reg.7 Dorob. 25.IX.1942
206. Dumitru Nicolae Soldat 1932 Reg.7 Dorob. 25.IX.1942
207. Chivu Marin Soldat 1943 Reg.7 Dorob. 25.IX.1942
208. Vișoiu Zaharia Caporal 1938 Reg. 89 Inf. 11.X.1942
209. Klain Frederic Caporal 1935 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
210. Sandu T. Nicolae Fruntaș 1942 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
211. Nan Ioan Fruntaș 1942 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
212. Feraru Gheorghe Soldat 1943 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
213. Olaianoși Gheorghe Soldat 1943 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
214. Vrânceanu Gheorghe Soldat 1943 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
215. Caica Vasile Soldat 1943 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
216. Balint Mihai Soldat 1943 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
217. Milu Ioan Soldat 1943 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
218. Nae Constantin Soldat 1936 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
219. Scurtu Ioan Soldat 1943 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
220. Mitrescu Ioan Locotenent – Reg.7 Dorob. 24.IX.1942
221. Croitoru Gheorghe Sergent 1941 Reg. 89 Inf. 25.IX.1942
222. Voicu Ioan Fruntaș 1942 Reg. 89 Inf. 25.IX.1942
223. Suciu Ioan Fruntaș 1942 Reg. 89 Inf. 25.IX.1942
224. Pârvan Gheorghe Fruntaș 1936 Reg. 89 Inf. 25.IX.1942
225. Dan Stelian Soldat 1938 Reg. 89 Inf. 25.IX.1942
226. Durusa Gheorghe Soldat 1942 Reg. 89 Inf. 25.IX.1942
227. Ionică Ion Elev sergent1940 Reg.19 Art. 25.IX.1942
228. Comănescu V. Sergent T.R. 1937 Reg.19 Art. 25.IX.1942
229. Moise Ioan Sergent 1932 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
230. Iordăchescu Ioan Caporal 1941 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
231. Manea V.Petre Fruntaș 1943 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
232. Meteși Victor Fruntaș 1943 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
233. Dombasi Ioan Soldat 1934 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
234. Tinigher Gheorghe Soldat 1937 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
235. Cat Vasile Soldat 1942 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
236. Sima Constantin Soldat 1935 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
237. Duță Alexandru Soldat 1931 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
238. Feraru Aurel Soldat 1943 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
239. Machița Vasile Soldat 1931 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
240. Filip Ilie Soldat 1943 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
241. Niculescu Vasile Soldat 1936 Reg. 89 Inf. 26.IX.1942
242. Constantinescu N. Caporal 1938 Reg. 89 Inf. 24-28.IX.1942
243. Panait Constantin Caporal 1939 Reg. 89 Inf. 24-28.IX.1942
244. Dinescu Carp Soldat 1941 Reg. 89 Inf. 24-28.IX.1942
245. Florea Iacob Soldat 1942 Reg. 89 Inf. 24-28.IX.1942
246. Radu Stelian Soldat 1931 Reg. 89 Inf. 24-28.IX.1942
247. Bratu N. Ioan Soldat 1943 Reg. 89 Inf. 24-28.IX.1942
248. Dumitru Nicolae Soldat 1936 Reg. 89 Inf. 24-28.IX.1942
249. Florea Pavel Soldat 1943 Reg. 89 Inf. 24-28.IX.1942
250. Șerban Nicolae Fruntaș 1943 Reg. 89 Inf. 04.X.1942
„Cercetez în arhive de peste 10 ani şi numai ca urmare a însumării unei munci titanice am reușit să găsesc lista prezentată aici, pentru a o prelucra înspre publicare și să poată fi găsită de cei care își caută înaintașii la Cotul Donului. Sunt mulțumit și împăcat că, în sfârșit, unii dintre urmașii ostașilor căzuți în luptele de la Cotul Donului sau dați dispăruți în acele zile din septembrie-noiembrie 1942, vor putea afla ceva mai multe despre cei pe care îi caută.”
Ionuţ-Mihăiţă OCOLEANU,
Cercetător al arhivelor militare despre
Cotul Donului, Stalingrad și Stepa Calmucă