F.T.

Sub coordonarea unui procuror de la Parcheul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, poliţiştii prahoveni îl cercetează pe un bărbat din Bărcăneşti asupra căruia au fost găsite articole pirotehnice pe care intenţiona să le comercializeze, fără a deţine, se pare, autorizaţie în acest sens.
În legătură cu această speţă, într-un comunicat de presă, IPJ Prahova precizează: „În ziua de 2 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase Prahova au prins în flagrant un bărbat din Bărcăneşti în timp ce ar fi oferit spre comercializare articole pirotehnice fără a fi autorizat în acest sens. Din cercetări a reieşit că persoana în cauză ar fi achiziționat respectivele articole în scopul recomercializării acestora în perioada Sărbătorilor de Iarnă.
De asemenea, polițiștii au descoperit, în autoturismul bărbatului, aproximativ 30 de kilograme de articole pirotehnice, întreaga cantitate fiind indisponibilizată. În cauză, oamenii legii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare a unor operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, faptă prevăzută și sancționată de Legea nr. 126/1995”.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEvenimente
Articolul următorLivia a dărâmat munţii!