N.D.

Alegerile parlamentare care au avut loc pe data de 6 decembrie au creat un bun prilej pentru o serie de parhoveni care nu erau în regulă cu actele de identitate de a intra în legalitate. Astfel, potrivit datelor primite de la Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Prahova, cu ocazia votului care a avut loc duminică, au fost solicitate și au fost eliberate 581 de cărți de identitate și alte 14 cărți de identitate provizorii. Toate serviciile publice locale de evidență a persoanelor existente la nivelul județului Prahova au avut program cu publicul atât cu o zi înainte de vot, pe data de 5 decembrie, între orele 8.00-16.00, cât și pe data de 6 decembrie, între orele 7.00 – 21.00, care a coincis cu intervalul de timp în care cei care aveau dreptul să meargă la urne puteau să-și exprime opțiunile electorale.
Eliberarea unui nou act de identitate – carte de identitate sau carte de identitate provizorie – ca urmare a pierderii, furtului, deteriorării sau distrugerii actului de identitate – s-a făcut pe baza unei cereri scrise și a depunerii documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, a datei de naştere, a statutului civil, a cetăţeniei române şi a domiciliului. În cazurile în care nu au putut fi prezentate anumite documente, respectiv certificate de stare civilă sau dovezi cu privire la domiciliu, s-a eliberat carte de identitate provizorie. În cele două zile menționate au fost soluționate cu precădere doar cererile persoanelor care nu aveau act de identitate ca urmare a pierderii, a furtului, deteriorării, distrugerii, schimbării domiciliului sau a schimbării numelui, astfel încât persoanele în cauză să îşi poată exercita dreptul la vot.