V. S.
Un incendiu a izbucnit ieri dimineață la un bazin de bitum din comuna Bucov, situat pe strada Industriei. Pompierii de la ISU Prahova au intervenit cu două echipaje de stingere, unul de descarcerare și unul de prim ajutor. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, bazinul care a fost cuprins de flăcări aparține unei societăți comerciale care are ca obiect de activitate depozitarea bitumului, iar bazinul care ardea avea o capacitate de 24 de tone. În interiorul bazinului se aflau, însă, doar 8 tone de bitum.
Pompierii au reușit să localizeze și să stingă incendiul.
Sursa foto: ISU Prahova