Ionuț Stroe (41 de ani), ministrul Tineretului și Sportului, a susținut o conferință de presă la sediul MTS, în cadrul căreia a dezvăluit că au fost pregătite modificări la ordinul de testare pentru COVID-19 pentru sportivii din România.
Planul este ca sportivii să se poată testa prin intermediul noilor teste rapide și mult mai ieftine, ministrul devenit celebru pentru că a fost prins “fără pantaloni” , la propriu, avansând posibilitatea efectuării unor teste la aproximativ 5 euro / bucata, astfel încât cluburile și Federațiile să fie scutite de povara financiară a testării sportivilor, care, acum, costă undeva la 60 de euro per testare. Astfel, competițiile unde costurile testării COVID erau copleșitoare ar putea fi reluate.
„Lucrăm la modificarea ordinului care reglementează modul de testare a sportivilor. În România, de curând, au fost certificate testele ieftine rapide, care funcționează în UE, iar sportivii români vor putea folosi aceste teste mult mai ieftine pentru competiții interne. Eu știu că prețul lor este chiar mai micuț, undeva la 5 euro. Chiar acum am modificat și am trimis la Ministerul Sănătății noul ordin care dă posibilitatea sportului românesc să folosească testele ieftine și la fel de eficiente. Cred că astfel deblocăm indirect competițiile pentru copii și juniori, pentru că asta era marea problemă – nu își permiteau testele PCR, care sunt destul de scumpe la noi. Putem debloca de exemplu și ligile inferioare, care își vor putea testa sportivul cu 5 euro. E o chestiune de o zi sau două, voi face un anunț public când va veni de la MS acest ordin modificat. Odată cu aceste teste ieftine, eu cred că vom avea un moment în care vom debloca aproape toate competițiile”, a declarat Stroe.