Actorul Vladimir Găitan a murit marţi, la vârsta de 73 de ani, informaţia fiind postată pe Facebook de actorul Vlad Rădescu, potrivit Agerpres.
„Vladimir Găitan a trecut dincolo şi a lăsat teatrul şi filmul românesc, pe noi toţi, mult mai singuri… Condoleanţe familiei care trece prin momente atât de grele. Adio, Duţu!”, a scris Rădescu pe pagina sa.
Actorul Vladimir Găitan s-a născut pe 2 februarie 1947, la Suceava. A absolvit, în 1970, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia Actorie, clasa prof. George Carabin şi Elena Negreanu, potrivit site-ului Teatrului de Comedie, www.comedie.ro. A debutat pe scena Teatrului de Comedie, unde a realizat roluri memorabile în piese ca ”Mutter Courage” de Bertholt Brecht (1972), ”Trei surori” de A.P. Cehov (1975), ”12 oameni furioşi” de Reginald Rose (1977), ”Cinema” de Jean Anouilh (1979), ”Pierrot” de Moliere (1980), ”Turnul de fildeş” de Viktor Rozov (1981).
A rămas fidel acestui teatru şi după 1990, jucând în piesele ”Amphitrion” de Moliere, ”Fuga” de Mihail Burgakov, ”Anna Karenina” de L.N. Tolstoi, ”…escu” de Tudor Muşatescu, ”Poker” de Adrian Lustig, ”Soare pentru doi” de Pierre Sauvil, ”Revizorul” de N.V. Gogol, ”Pescăruşul” de A.P. Cehov. A fost director al Teatrului de Comedie din Bucureşti (1994-1996).
De asemenea, a jucat şi pe scena Teatrului ”Nottara”, în piese precum ”Întâlnire la Sunles” de Jean Anouilh, regia Geo Saizescu (1994), ”Îngeri în America” de Tony Kushner, regia Theodor Cristian Popescu (1998), precizează site-ul Teatrului de Comedie. În 2001 a devenit director al Teatrului ”Nottara” (13 februarie-20 iunie).
A debutat în cinematografie în 1969, în perioada studenţiei, în filmul ”Reconstituirea”, în regia lui Lucian Pintilie. Au urmat roluri în filme precum ”Căldura”, regia Şerban Creangă (1969), ”Puterea şi adevărul”, regia Manole Marcus (1971), ”Săgeata căpitanului Ion”, regia Aurel Miheles (1972), ”Ceaţa”, regia Vladimir Popescu-Doreanu (1973), ”Pe aici nu se trece!”, regia Doru Năstase (1975), ”Din nou împreună”, regia George Cornea (1978), ”Năpasta”, regia Alexa Visarion (1982), ”Zbor periculos”, regia Francisc Munteanu (1984), ”Omul cu cercel de aur”, regia Joachim Hassler (1984), ”Întunecare”, regia Alexandru Tatos (1985), ”Racolarea”, regia George Cornea (1985), ”Secretul lui Nemesis”, regia Geo Saizescu (1986), ”Omul zilei”, regia Dan Piţa (1997), ”Musafirul de duminică” de Petre Ispas, regia Nae Cosmescu (1979), ”Roberta”, regia Valentin Hotea (2000), ”Detectiv fără voie”, regia Silviu Jicman (2002). O colaborare îndelungată a avut cu regizorul Sergiu Nicolaescu, acesta distribuindu-l în foarte multe dintre filmele realizate: ”’Zile fierbinţi” (1975), ”Accident” (1976), ”Pentru patrie” (1977), ”Ultima noapte de dragoste” (1979), ”Duelul” (1981), ”Întâlnirea” (1982), ”Wilhelm Cuceritorul”, co-producţie franco-română (1982), ”Noi, cei din linia întâi” (1985), ”Francois Villon – poetul vagabond” (1987), ”Mircea” (1988), ”Coroana de foc (1990), ”Oglinda – Începutul adevărului” (1993), ”15” (2005), ”Goldberg – Supravieţuitorul” (2008), ”Poker” (2010).
A avut numeroase roluri şi în spectacole de teatru TV sau radiofonic. A jucat în serialele şi telenovelele româneşti ”Roberta”, ”Căsătorie imposibilă”, ”Daria, iubirea mea”, ”Cu un pas înainte”, ”Inimă de ţigan”, ”State de România – Student la Sorbona”.
Vladimir Găitan a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, ”pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti”. În 2007, la împlinirea vârstei de 60 de ani, a jucat, alături de fiica sa, Gloria, pe scena Teatrului de Comedie, în ”Soare pentru doi”, spectacolul de debut al acesteia, la acea vreme studentă în anul IV la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Tatăl şi fiica au fost pentru prima dată împreună pe o scenă profesionistă, jucând rolurile de tată şi, respectiv, fiică în spectacolul regizat de Alice Barb, pe textul lui Pierre Sauvil.
