Premierul Ludovic Orban a declarat, ieri, că a luat măsuri pentru creşterea capacităţii de tratare a pacienţilor infectaţi cu coronavirus, inclusiv prin includerea a noi spitale care vor deveni spitale de suport Covid-19, menţionând că în această săptămână va fi o creştere de cel puţin 200 de paturi, potrivit Agerpres. „Am discutat în detaliu situaţia pe fiecare subiect, câte paturi de Terapie Intensivă sunt, câte sunt disponibile. De asemenea, am discutat situaţia personalului şi a posibilităţilor de recrutare de personal suplimentar care să deservească secţiile de ATI şi în urma acestei analize va fi crescută capacitatea de tratare, inclusiv prin includerea a noi spitale care vor deveni spitale de suport COVID”, a afirmat Orban, după întâlnirea de la Ministerul Sănătăţii. El a spus că la Terapie Intensivă trebuie internaţi doar pacienţii în stare gravă, menţionând că pentru restul cazurilor intermediare trebuie să existe posibilitatea de tratare fără să fie necesară internarea la ATI. „De asemenea, în cadrul acestei discuţii legate de secţiile de Terapie Intensivă, am abordat un subiect privind respectarea rigorilor prevăzute în Ordinul 1.500 privind internarea în Terapie Intensivă, adică internarea numai a cazurilor care necesită internare”, a precizat Orban. Premierul a mai spus că săptămâna aceasta va creşte capacitatea de tratare cu cel puţin 200 de paturi. „Planul pe săptămâna asta prevede o creştere a capacităţii de tratare cu cel puţin 200 de paturi. Am discutat, pe săptămâna asta sunt cel puţin 200 paturi, sunt soluţii pe care le-am gândit pe fiecare regiune şi pe Bucureşti. Am discutat şi despre posibilitatea creşterii paturilor la Terapie Intensivă şi de ventilatoare”, a mai menţionat Orban.
Totodată, premierul a mai declarat, ieri, că „orice” lucrare de reparaţie sau de modernizare la secţiile de Terapie intensivă va fi inclusă într-un plan de conformare, menţionând, totodată, că există posibilitatea de a deconta cheltuielile prin cofinanţare europeană nerambursabilă, potrivit Agerpres. „Am discutat despre planul de verificări din secţiile de ATI. Am discutat foarte clar ce urmărim. Urmărim, practic, conformitatea cu reglementările, fie că e vorba de Ordinul 1500 sau de alte reglementări referitoare la funcţionarea secţiilor de terapie intensivă. În urma acestor controale, o să existe un plan de conformare care va fi adus la cunoştinţa managerilor spitalelor. Orice lucrare de reparaţie, de achiziţii, orice modernizare necesară va fi inclusă în acest plan de conformare”, a explicat Orban, după o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. El a adăugat că a discutat despre posibilitatea de decontare a acestor cheltuieli din fonduri europene. „De asemenea, pot să vă spun de pe acum că am discutat posibilitatea de a deconta toate aceste cheltuieli prin cofinanţare europeană nerambursabilă”, a precizat Ludovic Orban.