Acești sfinți erau din pamântul Persiei, fiind mai de frunte și mai de cinste lângă Sapor II (339-379), regele perșilor, și erau întăriți în dreapta credință.
Dar, fiind prinși, au fost bătuți și chinuiți. Dar, începând regele să hulească pe Hristos, sfinții l-au făcut mut și apoi i-au dezlegat din nou gura. Apoi i-au întins pe paturi de fier arse în foc, dar pogorându-se ploaia, a stins focul. Iar ei prin rugăciuni au surpat jos idolul lui Die. Pentru aceea i-au supus la felurite chinuri și din multe ieșind nevătămați, au pricinuit îmbrățișarea credinței în Hristos de către mulți, care pentru aceasta au fost uciși.
