Luiza Rădulescu Pintilie

Sunt multe domeniile în care românii- iar prahovenii nu fac excepţie-  continuă să  viseze   să trăiască „precum afară”, după cum au văzut, au auzit  ori li s-a povestit, dar mai ales când vine vorba despre sănătate convingerea multora este că, la propriu,   e vorba , cel mai adesea, despre  diferenţa  reală între viaţă şi moarte ! Şi chiar dacă unele lucruri s-au mai schimbat prin sistemul medical românesc,  prea mulţi  dintre bolnavii români continuă să îşi lege şansele de supravieţuire, cu  sacrificiile de rigoare, de mari clinici de prin Europa.  Pandemia de coronavirus care continuă să răvăşească lumea şi sistemele medicale – de la cele mai performante la cele mai vulnerabile –  a adăugat noi accente, unele de-a dreptul tragice, în sensul că în linia I se vorbeşte acum aproape exclusiv  despre coronavirus. Deşi, nicio altă suferinţă, de la cea mai mică la cea mai severă, nu a dispărut între timp, ci dimpotrivă, de cele mai multe ori s-a acutizat.

 

Într-un asemenea context, e de înţeles cât de important e pentru un bolnav şi pentru aparţinătorii săi să ştie că există din fericire şi în România, şi în Prahova,  centre medicale la uşa cărora pot să bată cu încredere în profesionalismul medicilor, în aparatura şi dotarea de performanţă, de ultimă generaţie, cu nimic mai prejos decât la Viena, în Belgia , Franţa sau Germania,  în siguranţa actului medical şi în confidenţialitatea lui, în empatia care îl face pe medic să-l trateze pe cel din faţa sa nu numai cu toată priceperea sa ştiinţifică, practică şi de cercetare , ci şi cu  respect  şi suflet ! Un asemenea exemplu este cel al Centrului Medical Roua- cel pe care care, înfiinţându-l la cinci minute de Ploieşti, la Păuleşti, medicul primar   specializat în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă Otilia Răcăşan (în foto), doctor în medicină- l-a poziţionat de la început sub semnul egalităţii cu clinici  europene de top în ceea ce priveşte respectul faţă de fiecare  pacient, considerând că acesta  are dreptul să  fie tratat la el acasă, în Prahova,   cu profesionalismul, cu compasiunea, cu siguranţa pe care i le-ar  conferi servicii medicale „ de afară”. Prea modestă cum e în toate, a formulat misiunea şi responsabilitatea  clinicii extrem de simplu :” să fie acel lucru bun” de care ştia  că e nevoie într-un sistem medical căruia, din păcate, prea mulţi bolnavi  au fost obligaţi să-i descopere, uneori în situaţii dramatice de viaţă pentru ei sau pentru cineva drag, părţile „rele”, propriile suferinţe- prea multe şi prea grave- transformându-l într-un sistem incapabil de multe ori să-i vindece pe cei care i-au bătut la poartă. Chiar astăzi, 25 noiembrie, se împlinesc cinci ani de când Clinica Roua şi-a deschis porţile şi astăzi aceasta  a ajuns să fie recunoscută drept un centru complex de chirurgie- acoperind toate specialităţile acestui domeniu- şi în plus ca o instituţie medicală care s-a adaptat permanent cerinţelor  pacienţilor, completându-şi  constant oferta serviciilor medicale ( pentru unele dintre specialităţi acordându-se şi servicii medicale în regim de decontare prin Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Prahova), iar pentru unele specialităţi deţinând  statut de unicitate la nivel judeţean  şi chiar regional. Ca urmare, de la neurologie la pediatrie, de la urologie la imagistică,  de la medicină  de familie la dermatovenerologie,  de la  nutriţie la  terapii alternative, zona de  asistenţă medicală de cel mai înalt nivel de care pot beneficia  prahovenii este extrem de largă, printre altele fiind singurul

 

centru prahovean pentru managementul medico-chirurgical al greutății, dar și singurul centru prahovean privat pentru tratamentul complex al cancerului de sân.Statistica medicală evidenţiază, prin rigoarea cifrelor că, în cei cinci ani   de existenţă, aproape 9000 de prahoveni au trecut prin cabinetele de consultaţii ale echipei de medici de la Roua, şi  alţi peste 8000 au optat pentru diverse tipuri de intervenţii chirurgicale, multe dintre ele de nivel mediu şi înalt. Dar  e limpede  de intuit că în spatele  acestor cifre e vorba nu numai despre  un bloc operator dotat la cele mai înalte standarde  astfel încât să permită un act medical de  mare  performanţă, aşa cum terapiile tip laser sau alte proceduri sunt şi ele  de nivelul celor mai actuale  existente în prezent în practica medicală,  ci mai ales de competenţa şi profesionalismul unei echipe de medici care îşi asumă  în relaţia cu pacientul un set de valori care au nu numai dimensiune medicală, ci şi umană. Şi e meritul medicului Otilia Răcăşan că  a imprimat  o asemenea  abordare a  unui act medical în care  sunt importante  soluţia terapeutică adoptată şi desfăşurarea actului medical , dar nu sunt excluse, ci dimpotrivă, sunt considerate obligatorii,  confortul, siguranţa şi încrederea pacientului. Pentru prahovenii  care se confruntă chiar în aceste zile cu o suferinţă sau au în preajma lor pe cineva drag care suferă,  credem că e bine să ştie care sunt  membrii echipei medicale a Clinicii Roua,  fiindcă departe de a fi bănuiţi că am vrea să le facem  reclamă adevărul este că  aproape fără excepţie  sunt   foarte cunoscuţi în lumea medicală din Prahova şi la nivel naţional: dr.Otilia Răcăşan, dr.Carmen Ionică, dr.Nausica Oprescu, dr.Irina Jipa, dr.Oresta Vasile, dr. Victor Ioan Popa, dr. Mihaela Alexandru, dr. Arina Margină, Dr. Dana Teodosia Stana, dr. Patrick Simionov, dr.Mădălina Muller, dr. Rodica Popoiu, dr. Andrei Popoiu, dr.Tiberiu Ionescu, dr.Alice Dăscălescu, dr.Cristian Vîjîiac, dr. Victor Nicolici, dr. Flavian Angelescu, dr. Valentin Sabău, dr. Iulia Simionov, dr. Corina Bălan, dr. Ana Maria Demetrescu, dr. Aura Acasandrei.

 

Dincolo de ceea ce am mai  putea adăuga, se cuvine să spunem  că toţi cei care – deloc puţini – îşi lasă cuvintele de mulţumire pe  facebook-ul clinicii exact acest lucru îl remarcă : respectul cu care se simt  trataţi.În plus, e bine de ştiut că ,  oricâte dificultăţi, inclusiv de ordin financiar,  ar fi în  gestionarea unui asemenea centru încât să nu se facă rabat de la absolut niciun criteriu de calitate , de performanţă şi de securitate a actului medical, până şi politica de preţuri a serviciilor medicale a fost gândită de medicul Otilia Răcăşan şi echipa sa tot cu … sufletul,  încât să nu devină şi mai împovărătoare pentru cei care au  nevoie să-şi trateze o suferinţă sau alta. De altfel,  e ştiut că nu sunt puţine situaţiile în care medicul Otilia Răcăşan  a tratat pro bono pacienţi, ca parte definitorie  a filosofiei sale de a sluji profesia pe care şi-a ales-o nu numai cu  tăietura fină , vindecătoare, a … bisturiului,  dobândită inclusiv în stagii de pregătire în străinătate, ci şi cu blândeţea vorbei şi un zâmbet discret  totdeauna prezent în dialogul său cu pacientul. Fie el „cineva” sau doar  una  dintre multele bătrânici   care continuă să fie, din păcate,  aproape invizibile pentru  câte unul dintre acei doctori care îşi încalcă  şi astfel jurământul!  Determinându-i o dată în plus pe români să se teamă de spitalele româneşti, să nu aibă încredere în doctorii români-  acuzându-i adesea, e adevărat , nemeritat, în bloc- şi să vrea un sistem medical „ca afară”.Alegând adesea să plece cu totul şi pentru totdeauna după el!

Exemplul clinicii Roua  este, din fericire,  dovada că lucrurile pot fi şi altfel când  fiecare dintre pacienţii care îi trece pragul este tratat   întâi de toate cu respect şi i se redă încrederea că  are şansa să îşi trateze suferinţele, la el acasă, „ca afară”.