Regimul termic prognozat de meteorologi pentru intervalul 9 – 22 noiembrie va înregistra variaţii importante în cea mare parte a ţării, de la o săptămână la alta, atât pe parcursul zilelor, cât şi pe durata nopţilor, în timp ce probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai mare după 12 noiembrie, se arată în prognoza publicată, ieri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) şi preluată de Agerpres.
În Muntenia, vremea va fi în general închisă, cu nebulozitate sau ceaţă mai ales în zonele joase de relief, condiţii în care, în prima săptămână de prognoză, regimul termic nocturn va fi unul plăcut, cu temperaturi peste cele specifice perioadei, mediate regional la valori de 4 – 6 grade. În săptămâna a doua, minimele vor fi mai scăzute, mediate în jurul a zero grade. Temperaturile maxime vor scădea treptat în intervalul 9 – 15 noiembrie, astfel că media acestora va coborî de la 14 la 8 grade, dar se vor stabiliza la această valoare pe restul perioadei până la final. Ploi slabe şi pe arii restrânse se vor semnala pe aproape tot parcursul intervalului, doar între 18 şi 21 noiembrie vor fi probabil în extindere uşoară.
La munte, în prima săptămână, vremea se va răci, iar media maximelor va scădea de la 11- 12 grade în prima zi, până la 3 grade în weekend. Minimele vor fi în medie între două şi patru grade Celsius, în primele zile, şi vor scădea sub zero grade în ultimele. În cea de-a doua săptămână, maximele vor fi cuprinse în general între 0 şi 4 grade, iar minimele aproximativ între -6 şi -2 grade. După data de 12 noiembrie, trecător vor fi precipitaţii slabe, izolat la început, apoi posibil local.