Procesul de vot pentru alegerea celui de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii a ajuns la final. Americanii au avut de ales între preşedintele în exerciţiu, republicanul Donald Trump, care aspiră la al doilea mandat, şi candidatul Partidului Democrat, Joe Biden. După închiderea urnelor, anunţarea câştigătorului ar putea dura zile. La acest scrutin, peste 100 de milioane de americani au votat anticipat din cauza pandemiei de COVID-19, ceea ce înseamnă că o întârziere în numărarea tuturor voturilor este foarte probabilă.Votanţii din 11 state americane şi-au ales guvernatorii, într-un scrutin paralel cu cel prezidenţial, şi care, în cea mai mare parte, i-a reconfirmat în funcţie pe actualii titulari ai posturilor, transmite dpa, citată de Agerpres.Deşi mai puţin urmărită de opinia publică internaţională, competiţia este importantă pentru că, printre altele, guvernatorii pot stabili politici ce pot afecta dezbaterea naţională, pot numi senatori dacă un loc devine vacant, modificând astfel configuraţia legislativului.
În majoritatea statelor, a câştigat fie guvernatorul în funcţie, fie un candidat din acelaşi partid.
Pe măsură ce voturile sunt numărate la alegerile prezidențiale din Statele Unite, datele venite din secțiile de votare americane sugerează că scorul va fi mai strâns decât o arătau sondajele de opinie, atât Donald Trump cât și Joe Biden trecându-și în cont victorii în câteva state-cheie. Într-o declarație dată după miezul nopții (ora Washingtonului) , Biden le-a spus susținătorilor săi că va câștiga, în timp ce Trump a susținut pe Twitter că „ei încearcă să fure alegerile”.
”Ne pregătim pentru o sărbătoare foarte mare. Vreau să mulțumesc poporului american pentru sprijinul minunat”, a declarat președintele american Donald Trump într-o declarație la Casa Albă.
”Rezultatele din această seară sunt fenomenale și suntem pregătiți să ieșim în stradă și să sărbătorim ceva minunat, acest succes”, a spus Trump.
”Sunt state unde nu ne așteptam să câștigăm, dar am câștigat”, a declarat președintele american.
”Am câștigat marele stat Ohio, am câștigat Texas. Este clar că am câștigat în Georgia”, a adăugat acesta.
”Foarte important, câștigăm în Pensylvania, cu un număr mare de voturi. Câștigăm în Wisconsin”, a susținut Trump, făcând referire la un stat cheie pentru alegerile prezidențiale.
De asemenea, el a acuzat din nou „o fraudă foarte mare”, spunând că se va adresa Curții Supreme.