Florin Tănăsescu

 

Nefericitul nu a fost nici vedetă de cinema, nici star rock, nici fotbalist. Probabil aşa se explica de ce, uneori, dimineaţa îl găseam întins pe o bancă, în parc. Când aţipea,  sforăia Grigore Gheba. Iarna, rupea câte o filă dintr-o carte. Întreţinea  flacăra la care se încălzea.Ca-n filmele americane, unde persoanele homeless stau la dogoarea godinelor. Adică a butoaielor de fier, fiindcă America nu a auzit niciodată de sobă de teracotă, de godin şi nici de Grigore. Gregory i s-ar fi spus acolo. Sau  Greeg.

Aici, i se spune Grigore Gheba.
– Aşa îţi trebuie, amârâtule care mi-ai mâncat copilăria! Să trăieşti ca un cerşetor. Vezi cum se-nvârte roata? Culegere de probleme, auzi! Am încercat o dată să copiez după tine. Sufletul lui Avram Iancu! N-am putut. Cum să dau răspuns la o întrebare cu o altă întrebare?
Grigore nu mă bagă în seamă. Greeg – nu, nu mi se pare – cam tremură de frig. Pune cotorul altei cărţi (ce multe avea!) peste foc. Peste focul amintirilor, peste cenuşa care acoperă nerăspunsurile noastre.
– Asta ţine mai mult. Este ca lemnul de stejar. Lasă jar. Îmi ţine de cald. Pot să şi dorm!
Gheba aţipeşte, lăsând treze doar întrebările din „Culegerea furtunilor din vieţile noastre”. Capitolul I: „Probleme nerezolvate de treizeci de ani încoace”.
Aşadar, Grigore Gheba nu doar că trăieşte. E şi mai rău: pune întrebări din nou. Întrebări cărora noi nu le ştim răspunsul. Îl las în lumea lui. Să viseze. Mă răzgândesc. Îl trezesc.
– Auziţi, domnul Gheba, eu, unul, sunt sătul de probleme. Ca mine sunt mulţi. La ce bun să te întrebi ce e rău şi ce e bine?! Toate, toate…
– Toate au o rezolvare. Nu există nu se poate. „Impossibile is nothing”.
De data asta, m-am enervat:
– Domnule, imposibilul nu există decât prin alte părţi. America, Anglia, Australia… Pe-acolo pe unde vi s-ar spune Mister Greeg. Am citit chestia asta în multe cărţi, dar nu într-ale dumneavoastră, sire!  Ele au rezolvare. Altele sunt chestiunile arzătoare. Am trăit pe pielea mea. Şi nu numai eu. La noi, imposibilul există!
Grigore Gheba se uita la mine trist. Focul era rece. Îi era din ce în ce mai frig. Arunca, rând pe rând, „Culegerea furtunilor din vieţile noastre” pe rug.
Tot frig era. Şi tot frig va fi. Nimic nu s-a schimbat şi nici că se va schimba.
Încet, încet, murea şi Mister Greeg. Adică, domnul Grigore Gheba.
De frig pătruns, de întrebări fără răspuns.