Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulți și doi copii pentru luna Septembrie 2020 este de 7.278 lei pe lună, în creștere cu +4,7% față de anul trecut, arată datele publicate de Friedrich-Ebert Stiftung. În septembrie 2019, valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru același tip de gospodărie era de 6.954 lei pe lună, iar în septembrie 2018 -de 6.762 lei, potrivit Agerpres.
În septembrie 2019 creșterea valorii coșului minim de consum pentru un trai decent față de anul anterior, 2018, a fost de +2,8%, cu 1,9 puncte procentuale mai puțin decât anul acesta.
Cea mai mare creștere în structura de cheltuieli a coșului a fost înregistrată la capitolul locuință. Cheltuielile pentru locuință au crescut cu +8.8% în septembrie 2020 față de septembrie 2019. Prin comparație, în 2019 creșterea cheltuielilor legate de locuință era de doar +2,3% față de septembrie 2018.
De asemenea, creșteri mai mari decât anul precedent s-au înregistrat la capitolul cheltuieli pentru alimentație–cu +5,5% mai mult în septembrie 2020 față de septembrie 2019 (comparativ cu+3,8% în septembrie 2019 față de septembrie 2018). Valoarea coșului pentru o familie de doi adulți și un copil este de 6.194 lei pe lună, pentru o familie de doi adulți fără copii este de 4.597 lei pe lună, iar pentru o persoană adultă singură este de 2.818 lei pe lună.
Reamintim că din luna august a anului curent este în vigoare Legea 174/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coșului minim de consum lunar. Conform acestei legi, coșul minim de consum pentru un trai decent constituie elementul principal de fundamentare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și a politicii salariale. Recalcularea valorii coșului s-a realizat în baza indicilor de prețuri comunicați de Institutul Național de Statistică pentru luna septembrie 2020 raportat la luna septembrie 2019.