Mijlocașul Valentin Lazăr, internațional român format de către Petrolul Ploiești, a semnat un nou angajament peste hotare, alegând, din nou, campionatul din Qatar!
Jucătorul ploieștean a semnat cu Al Shahanya zilele trecute, fiind prezentat de prim-divizionara din Qatar susținută de șeicul Mohammed Bin Eid AlThani, Shahanya avându-și sediul în imediata apropiere a capitalei Doha (la doar 20 de kilometri).
Lazăr – care a mai jucat în Qatar, la Al Sailiya și Al Kharaitiyat, având și o proprietate în statul din Golful Persic, a ”bifat” în sezonul trecut în Turcia (Umranyespor, Liga a II-a) și Dinamo.
Nigel de Jong, fostul internațional olandez, ajuns acum la 35 de ani, jucător cu o carieră fabuloasă (AC Milan, Manchester City, Ajax, Hamburg, Galatasaray, printre altele) este printre colegii lui Lazăr la Shahanya, clubul qatarez având și alți fotbaliști celebri dar trecuți de prima vârstă în efectiv, spaniolul Alvaro Mejia (38 de ani, cu peste 50 de prezențe în tricoul lui Real Madrid) fiind un alt exemplu.